Skip to main content

Studio Moderna şi-a lansat canalul de teleshopping Top Shop TV

 

top-shopCompania de teleshopping Studio Moderna şi-a lansat propriul canal TV, Top Shop TV. Noul post este disponibil deocamdată doar pe Digi TV, platforma DTH a operatorului de cablu RCS&RDS. Postul difuzează nonstop clipuri de teleshopping, dar în plan sunt şi alte emisiuni.

Publicitate

Sorin Tărău, director de programe, pentru paginademedia.ro:

"Programul de acum difuzează clipurile clasice de teleshopping, aşa cum sunt prezente şi pe alte posturi TV. Sperăm ca până la sfârşitul verii să lansăm şi emisiuni proprii, cu gazdă şi invitaţi în studio şi cu teste de produs pe platou."

Cât despre acoperire: "Suntem în negocieri şi cu alţi distribuitori."

Top Shop TV a obţinut licenţa de emisie în luna decembrie a anului trecut. Paginademedia.ro a scris la vremea respectivă despre noul proiect, AICI. Reprezentanţii Studio Moderna mizau atunci pe o cifră de afaceri de 2 milioane de euro din postul de televiziune în 2009, în condiţiile unor cheltuieli operaţionale de aproximativ 500.000 de euro.

Studio Moderna este prezentă în 20 de ţări din Europa Centrală şi de Est. Difuzează zilnic 280 de ore de spoturi, pe 260 de canale TV. Printre altele, are în portofoliu saltele Dormeo şi Mopul H2O.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • desliu  ionut   costinel desliu ionut costinel
    este foarte frumos ca ati reusit sa deschideti un post si de teleshoping top shop tv . as dori ca in scurt timp sa fie introdus si pe cablu rcs rds in pachetul baza .

Trimite un comentariu

sus