Skip to main content

Marius Nedelcu, ex Akcent, director de programe la UTV

 

marius-nedelcuMarius Nedelcu, fost membru al trupei Ackent, este noul director de programe al postului muzical UTV. El a intrat “în pâine” la noul job la 1 iunie.

Publicitate

Cred că experienţa mea în materie de muzică a contat cel mai mult”, a declarat Marius Nedelcu pentru paginademedia.ro. “Voi lucra pe o perioadă nedeterminată, iar obiectivele se stabilesc abia acum, din moment ce am început doar de 2 zile”.

Audienţa canalului muzical UTV sunt modeste: 9.000 de telespectatori pe minut în mediul urban, în luna mai. Ce va face noul director de programe?

Marius Nedelcu, pentru paginademedia.ro:

„Prima dată încerc să învăţ cum funcţionează totul, iar apoi schimbările vor apărea treptat. Nimic nu se produce peste noapte. Voi începe oricum cu lucruri administrative”.

Cât despre experienţa lui în televiziune:

“N-am lucrat niciodată în televiziune, dar am trecut prin multe alte joburi pe la Hilton, Pizza Hut, am condus clubul de fitness World Class din Marriott şi am propria mea afacere de vreo 3 ani, tot un club de fitness (Gym House)”.

Noul director de programe al UTV ţine la secret proiectele:

„Sunt câteva programe la care mă gândesc deja şi care vor fi testate în vară, dar, evident, nu pot dezvălui nimic.”

Atuurile pe care va miza UTV: “Muzică bună, programe amuzante, grafică excelentă, prezenţă pe onlineşi multă organizare.

CONTEXT
Piaţa posturilor muzicale este dominată de canalele de muzică populară Etno TV şi Taraf TV, la mare distanţă de MTV, Kiss TV şi UTV.

Audienţa posturilor muzicale în luna mai, în mediul urban, după media pe toată ziua:

mii persoane Rtg%
Etno 22,7 0,2
Taraf TV 16,8 0,2
Favorit TV 13,4 0,1
Kiss TV 9,7 0,1
U TV 8,8 0,1
MTV Ro 8,1 0,1
Music Channel 2,4 0,0

Audienţa posturilor muzicale în luna mai, în mediul urban, în intervalul de maximă audienţă – Prime Time (orele 19.00-23.00):

mii persoane rtg %
Etno 33,3 0,3
Favorit TV 22,8 0,2
Taraf TV 16,3 0,1
Kiss TV 10,2 0,1
MTV Ro 9,9 0,1
U TV 9,2 0,1
Music Channel 3 0,01

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Klaus Klaus
    Contextul e urmatorul: a fost iubitul Soranei Urdareanu, care detine aceasta teleleviziune.

Trimite un comentariu

sus