O parte din veniturile TVR după câştigarea drepturilor de difuzare ale meciurilor echipei naţionale va veni şi din alte surse decât publicitatea. TVR ar putea revinde o parte din drepturile de difuzare câştigate de la Federaţia Română de Fotbal, a declarat, pentru paginademedia.ro, Ioan Todan, directorul departamentului Sport, din TVR.
Pachetul de drepturi câştigat de TVR include meciurile de calificare a Naţionalei la Euro 2012, dar şi partidele reprezentativei de tineret, juniori, senioare şi futsal.
“Contractul conţine mult mai multe drepturi decât în urmă cu doi ani“, a declarat, pentru paginademedia.ro, Ioan Todan.
Potrivit lui Todan, TVR are dreptul de a sublicenţia către alte posturi de televiziune.
“Posturile sportive ar putea cumpăra din meciuri, dacă sunt interesate”, spune Todan. O altă sursă de venituri ar fi vânzarea rezumatelor meciurilor, pentru care TVR a câştigat drepturile.
Cât despre oferta cu care a câştigat TVR: "Este mult mai puţin decât acum doi ani", spune Todan, fără a intra în detalii. Potrivit informaţiilor paginademedia.ro, oferta cu care a câştigat TVR se ridică la aproximativ 1,8 milioane de euro.
Ioan Todan:
“Contractul este mult mai complex de această dată. Include echipele de tineret, dar şi reluările şi rezumatele.”
Acum doi ani, Antena 1 câştiga licitaţia pentru drepturile de difuzare ale meciurilor echipei naţionale, cu o ofertă de 2,6 milioane de euro. Drepturile pentru echipa de tineret, pentru reluări şi pentru rezumate au rămas atunci la TVR.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Dormiti linistiti, Todan lucreaza pentru noi.