Numărul mare de publicaţii locale – peste 300! - trimite la o întrebare cât se poate de legitimă: pot trăi atâtea titluri pe o piaţă de publicitate în permanentă scădere? “Cele mai multe publicaţii sunt ţinute în viaţă artificial”, spune Ioana Avădani, Centrul Pentru Jurnalism Independent.

Dacă prima parte a analizei puncta numărul extrem de mare de titluri, această a doua parte intră puţin în profunzime: de ce există atât de multe publicaţii? e România un caz special? câte pot rezista? cât de obiectiv îşi pot face treaba, în aceste condiţii?

Ioana Avădani:

"O parte din ziarele locale ajung să iasă din natura duală a massmedia: aceea de mediu de informare public şi afacere şi devin simple instrumente de promovare a intereselor – economice sau politice – ale patronilor lor.

Ca efect la această practică destul de frecventă în presa locală, ziarele nu-şi mai respectă datoria de a informa onest, corect şi echilibrat publicul şi nici nu mai pot aduce profit patronului."

Cum stau ţările din jur? Silviu Ispas, unul dintre cunoscătorii presei locale, face o trecere în revistă: în Bulgaria, presa locală aproape că nu există, iar în Ungaria sunt 18-19 titluri care fac legea în presa locală.

De la 19 titluri în Ungaria (o ţară mai mică, e drept, dar proporţiile nu se respectă), la 300 de apariţii în România, explicaţiile logice sunt greu de găsit.

Silviu Ispas:

“Existenţa unui număr foarte mare de ziare locale nu este justificată, un exemplu fiind Târgu-Jiu, unde la un moment dat existau peste 20 de titluri. Această fragmentare nu se regăseşte într-o necesitate, nu există ziare de cartier sau ziarul străzii, pentru a avea zeci de ziare într-un oras mic”.

Ambiţia unui potenţat local e de ajuns pentru a lansa un ziar, ca un moft. Pe principiul "Ce, eu nu pot să îmi fac ziarul meu?".

Ispas:

„Motivaţiile acestui eu nu pot să îmi fac ziarul meu sunt foarte diverse, de la dorinţa de a influenţa politicul sau economicul, până la răzbunări personale, dar aproape niciodată în spiritul afacerii tradiţionale de presă, aşa cum e ea percepută în vest şi arareori din spirit comunitar.”

Dacă în România şi ţările din jur presa locală e încă la început, în ţări occidentale precum Franţa este o adevărată putere:

În Hexagon, presa locală concurează fără nicio problemă presa naţională, ca dovadă tirajele ziarelor locale şi regionale sunt apropiate de cele ale publicaţiilor naţionale. Astfel, L’EST Republicaine este tipărit în aproape 200.000 de exemplare, La Voix du Nord are un tiraj de peste 300.000 de exemplare, iar Le Parisien are în jur de 370.000 de exemplare. Ziarele naţionale Le Figaro şi Le Monde sunt tipărite zilnic în aproximativ 400.000 de copii, iar Liberation are puţin peste 160.000 de exemplare.

Publicitatea, insuficientă pentru titlurile de pe piaţă

România este o piaţă atipică. O afirmaţie pe buzele tuturor actorilor din media autohtonă, dar şi a investitorilor. Atipică a fost şi scăderea: 50% din piaţa de publicitate a presei scrise s-a dus într-un singur an, în 2009. Anul trecut, doar 40 de milioane de euro s-au împărţit în tot printul de pe piaţă, faţă de 82 de milioane în 2008. În 2010, nici cele 40 de milioane nu vor fi, pentru că se estimează tot o curbă descendentă.

Un calcul aritmetic simplu arată un rezultat trist: nu este loc pentru toată lumea. Sau pentru toată lumea care îşi propune să lucreze după regulile unei pieţe corecte.

Ioana Avădani:

“Piaţa de publicitate nu poate susţine în condiţii de profitabilitatea sau măcar de sustenabilitate economică atât de multe titluri.”

“Nici din vânzări nu pot trăi aceste publicaţii, căci şi acolo consumul este limitat – atât de obişnuinţele de lectură şi puterea de cumpărare, cât şi – mai ales – de sistemele de distribuţie care nu acoperă suficient zonele rurale”.

Silviu Ispas:

“Se pare că pentru unii este foarte uşor să facă ziare, deşi le este foarte greu sau imposibil să le vândă sau să convingă comunităţile să le citească. Sunt multe ziare locale, chiar şi realizate după standarde moderne, care sunt folosite exclusiv la activităţi gospodăreşti (văruit, şters geamuri, făcut focul etc.)”.

Cum a ajuns presa locală românească să fie atât de bogată în titluri? Patru motive sunt identificabile.

Patru motive pentru care avem o presă locală aglomerată:

1. Multă presă din entuziasm postdecembrist.

Silviu Ispas: “După Revoluţie, în România s-a petrecut un fenomen nemaiîntâlnit în celelalte ţări est-europene, o explozie a comunicării prin mijloace media, în primă fază prin intermediul ziarelor, fenomen datorat, probabil, restricţiilor de comunicare de dinainte de 1989. În acea perioadă au apărut sute de ziare, în special locale, care au avut în acelaşi timp şi un success foarte mare de piaţă, românii cumpărând, în medie 5-10 ziare pe zi”.

Ioana Avădani: “A existat o “presiune a exprimării” imediat după căderea comunismului, care s-a manifestat prin apariţia explozivă a sute de publicaţii”.

2. Intrarea pe piaţa de print din România este lesnicioasă

Ioana Avădani: Intrarea pe piaţa de print din România este lesnicioasă, nu presupune înscrieri sau obţineri de licenţă, nu este nevoie decât de capital şi de un cod CAEN adecvat.

3. "Ce, eu nu pot să îmi fac ziarul meu?"

Silviu Ispas: Motivaţiile acestui eu nu pot să îmi fac ziarul meu sunt foarte diverse, de la dorinţa de a influenţa politicul sau economicul, până la răzbunări personale, dar aproape niciodată în spiritual afacerii tradiţionale de presă, aşa cum e ea percepută în vest şi arareori din spirit comunitar.

4. Ai ziar, eşti credibil, ai putere!

Ioana Avădani: “În România, presa s-a bucurat mult timp de o credibilitate foarte mare, în jur de 80%. De aici şi idea că, dacă ai un ziar (radio, TV), poţi căpăta influenţă asupra vieţii publice şi autorităţilor. De aceea, mulţi oameni de afaceri şi-au “ataşat” un mediu de comunicare business-ului principal”.

Oamenii au nevoie de presă locală. Dar DE CÂTĂ presă locală au cu adevărat nevoie?

Importanţa presei locale este incontestabilă. Dar unde se termină interesul şi începe saturaţia?

Ioana Avădani:

“Presa locală este citită, pentru că aduce un serviciu pe care presa naţională nu are cum să-l facă: construcţia comunitară. Dacă presa naţională are un rol preponderant informativ, cea locală îl are şi pe acela de liant comunitar. De aceea, pe orice piaţă locală dată, cel mai bine vîndut ziar local va avea tiraje de 3-4-5 ori mai mari decât cel mai bine vândut ziar naţional pe piaţa respectivă. Iată şi un paradox, Bucureştiul, care are înregistrate cele mai multe companii de presă, nu are presă locală”.

Silviu Ispas:

“O comunitate adoptă doar 1-2 ziare care reflectă cel mai bine spiritul local, care informează corect şi care se fac utile. Restul ziarelor sunt produse artificiale, finanţate permanent de către acţionariat, din interese personale sau de grup foarte diverse.”

Carmen Andronache