Skip to main content

EXCLUSIV. Marius Tucă rămâne administrator unic la Editura Intact

 

Publicitate

ACTUALIZARE: Potrivit informaţiilor paginademedia.ro, Sorin Stoian, director executiv Jurnalul Naţional, şi-a dat demisia din această poziţie, dar va rămâne în trustul Intact.

Marius Tucă a rămas director general şi administrator unic al companiei Editura Intact SRL, care are în portofoliu Jurnalul naţional.

Ceilalţi doi administratori ai firmei, Codruţ Sereş şi Gabriel Arsene şi-au dat demisia.

Contactat de paginademedia.ro, Codruţ Sereş a confirmat informaţia:

“Confirm că mi-am depus demisia din consiliul de administraţie.”

Care au fost motivele?

Codruţ Sereş: “Aceasta a fost o decizie a acţionarilor.”

Acţionarii Editurii Intact sunt cele două fiice ale lui Dan Voiculescu, Camelia şi Corina.

Codruţ Sereş rămâne în celelalte poziţii pe care le ocupă în grup:

  • Preşedinte Antena TV Group SA
  • Preşedinte Intact Production
  • Membru în consiliile de administraţie ale Antena 3, Camina Trust şi Media Casa Press.

Marius Tucă nu a putut fi contactat până la ora apariţiei ştirii.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • nicu nicu
    @sclav la mogul - Tu, dupa perceptia pe care o ai, fara vreo legatura cu realitatea, presupun ca esti sclav la mogulul Paunescu :))). Caci altminteri, daca ai fi la mogulul Voiculescu, probabil ca ai sti ca nimic nu te retine acolo daca ai treaba si te grabsti.

    Sau... oi fi naibii Stelica Negrea sub acoperire si in cazul asta eu zic sa emiti factura pentru comentariul asta, sa semnezi si sa stampilezi pe firma. Iar peste vreo juma de an sa nu uiti sa te trezesti sa ne povestesti ce presat ai fost sa scrii comentariul asta, ca n-ai incasat bani si ca ai fost dezvirginat cu forta. A, si sa nu uiti ca ai zi de leafa in fiecare luna in B-dul Libertatii ;).
  • petru petru
    marianeeee, "ale cui esti" tu, mai talica :)? "actionarii sunt Dan Voiculescu" LOOL! deja il vedeti pe Dan Voiculescu asta dublu, triplu, nu mai puteti lua indemnizatia de someri pe forumuri de cate de multi "este" Voiculescu :))).
  • Gunt Gunt
    @Marian - Eu cred ca nu esti sanatos la cap! Nu urmeaza niciun scandal si nu era nici o practica securista, pentru simplul motiv ca cel care a facut ,,dezvaluirile", Stelian Negrea, a mintit DIN START.
    A mintit spunand ca avea contract de munca pe persoana fizica, cand de fapt Intact incheiase un contract de prestari servicii cu FIRMA SC GERSHWIN MEDIA SRL, la care negrea este director. A mintit spunand ca a fost senior-editor, cand el de fapt nici nu avea contract de munca (sau drepturi autor), contractul fiind intre 2 entitati juridice. A mintit acuzand presiuni asupra sa, cand de fapt el a scris zeci de articole din care nu reiese nimic de gen.
    Cam multe minciuni... Si, daca presiunea era cumva ca firma GERSHWIN incasa lunar 10.000 de lei de la Intact (ultima factura fiind emisa in luna martie chiar de Negrea, cred ca multi si-ar dori pe foamea asta o asa ,,presiune" LOOL!
  • Horea Horea
    @"bibanul"
    Stirea e ca ... a ramas!
    Si, scuza-ma; eu nu sunt "petrisor". Dansul e ocupat!
  • Horea Horea
    @"reporter"
    Pai cum sa-l dea afara?
    Nu observi, mai sus, in cate functii a mai ramas?
    Saracul de el. Oare cum mai face fata?
  • Horea Horea
    @"sclav la mogul"
    Si torusi, Seres face ceva pe plantatie. Culege, indirect, roadele muncii altora.
  • sclav la mogul sclav la mogul
    Seres oricum nu face absolut nimic pe plantatie, habar n-are cu ce se mananca presa. E un baiat simpatizat de Felix, care a creat pentru el niste pozitii pt a avea pretextul sa-l tina in joc de glezne pe o caruta de bani. Deh, asa au unii noroc in viata...
  • bibanul bibanul
    petrisor si care e stirea aici?
  • lilly lilly
    Presupun ca are o ofera mai substatiala:..."B1Tv", poate?!
  • reporter reporter
    si-a depis demisia in urma unei decizii? adica l-au dat afara :)
  • Marian Marian
    Eu cred ca Codrut Seres urmeaza sa fie arestat in urma divulgarii modului securist in care trustul Intact santaja oameni politici si firme. Actionarii sunt Dan Voiculescu care isi pune la adapost ziarul de scandalul care urmeaza.
    E simplu!

Trimite un comentariu

sus