Locuinţa lui Doru Iuga, director la postul OTV, a fost percheziţionată timp de aproximativ şase ore, iar acesta a fost ridicat pentru a fi adus pentru audieri la Poliţia Capitalei, unde se află deja peste 20 de persoane, scrie Mediafax.
Acţiunea a fost declanşată în urma constituirii unui dosar penal la Parchet vizând infracţiuni de proxenetism şi prostituţie masculină. Doru Iuga a declarat pentru Mediafax că este doar martor în acest dosar.
Pe de altă parte, surse judiciare au declarat, pentru aceeaşi agenţie de presă, că Doru Iuga, director de programe la OTV, ar fi unul dintre clienţii reţelei vizate în anchetă, el nefiind acuzat de proxenetism.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu