Skip to main content

EXCLUSIV: Pro TV mută Divertişii miercurea, "din motive de bucătărie internă"

 

Schimbare importantă în grila de programe a postului Pro TV. Divertis - Serviciul Român de Comedie nu va mai fi difuzat duminica, ci miercurea.

Publicitate

Până acum Divertişii erau duminica, în intervalul 20.15 – 21.15.

Mutarea vine după ce, duminică, Serviciul Român de Comedie s-au plasat după În puii mei, ca audienţă.

Ce spun oficialii Pro, în continuare:

Departamentul de comunicare al Pro TV a declarat, pentru paginademedia.ro, că mutarea nu are legătură cu audienţele SRC, ci sunt, mai degrabă, "lucruri ce ţin de bucătăria internă a postului".

Maria Apostol, PR and Corporate Affairs Director, pentru paginademedia.ro:

Decizia de programare pentru „Serviciul Român de Comedie” într-o zi de miercuri s-a bazat pe experienţa noastră din trecut şi pe o analiză a trendurilor audienţei în prezent. De-a lungul anilor, emisiuni ca Frumuseţe pe muchie de cuţit sau Serviţi, vă rog au performat foarte bine în zile din cursul săptămânii care nu au fost în weekend. Chiar acum, Vocea României face audienţe spectaculoase în fiecare seară de marţi.

În decizia noastră de programare am încercat să oferim entertainment non-fiction aşezat în grilă în aşa fel încât telespectatorii noştri să se poată bucura de programe atractive în fiecare zi.

În acest moment Pro TV are programe premium în grilă în toate zilele săptămânii: luni – serialul Pariu cu viaţa, marţi – Vocea României, miercuri – Serviciul Român de Comedie, joi – meciuri, competiţii sportive, vineri – Dansez pentru tine, rămânând ca în weekend să difuzăm filme, blockbustere de mare impact.”

Duminică, pe intervalul Divertis, audienţa Pro TV a fost după Antena 1, care a intrat cu În puii mei (cu Mihai Bendeac).

Audienţa pe intervalul Divertis - Serviciul Român de Comedie, duminică, în mediul urban:

În puii mei (Antena 1): 857.000 de telespectatori (7,4 rating)
Divertis – Serviciul Român de Comedie (Pro TV): 737.000 telespectatori (6,3 rating)

  • Serviciul Român de Comedie va fi difuzat, din 26 octombrie, miecurea de la 20.30 şi va dura tot o oră.
  • Noul sezon al show-ului a debutat în grila de toamnă a Pro TV pe 9 octombrie. Mutarea vine după două ediţii.
  • Duminică seara, pe intervalul Divertis va fi programat un film.

Autor: Cristiana Constantinescu cristiana_conyahoo.com
viewscnt

Comentarii

  • Niki Vrinceanu Niki Vrinceanu
    Deh, decat sa-i bata Bendeac, mai bine sa castige in fata lui Gainusa!
  • LMZ LMZ
    eu cred ca mutarea emisiunii miercurea, mai are legatura si cu faptul ca Jojo e la "Dansez" si nu au cand sa inregistreze emisiunea, ea fiind in pregatiri intense miercuri, joi, vineri si obosita sambata
  • mihaela mihaela
    Bendeac e cel mai taaaaaaaaareee!!!
  • stefan stefan
    "in zile din cursul săptămânii care nu au fost în weekend"
    :)) ce-a fost asta ???
  • EPOP EPOP
    Petrisor, ce s-a intamplat cu dragos stoica? de ce nu mai e la SRC? s-a certat cu toni grecu? poate si din cauza ca d stoica nu mai e la src, a scazut audienta? ce ziceti? poate cineva sa spuna?
  • doru doru
    E clar ca cei din divertis(daca toni se poate numi divertis) nu au sanse in fata lu' Bendeac din "n" motive! Cum o face, cum n-o face Bendeac atrage destui oameni in fata tv-ului! E normal sa nu placa la toti baiatul dar in momentul de fata, Bendeac e unul din cei mai buni pe segmentul asta de comedie la noi in tara.
  • Dragos Dragos
    Adevarul e altul....degeaba se zbat antenistii pe aici. Televiziunea evolueaza si in timp o sa-mi dat dreptate...audientele din timpul saptamanii sunt mult mai bune decat cele din week-end, iar publicitarii doresc sa fie mai bine vazuti pe sticla. Cat despre Bendeac ce sa zic...o sa aiba audienta celor de la Vacanta Mare dupa care se va fasai si asta destul de repede...ala nu este umor inteligent.
  • simon simon
    televiziunea comerciala se face "pe audienta" de asta se si muta emisuni si/sau (eventual) nu-si mai gasesc loc prin grila... such a simple story run on a shitload of money :D
  • Horea Horea
    Tu Denisa O (adica ... zero!)
    Eu ti-am mai dat un raspuns in legatura cu "inaltele" tale preferinte.
    Se pare insa, cu nu prea stii sa citesti sau nu-i intelegi pe altii. De ce trebuie sa te repeti cu acest "Adevar acru" despre Bendeac?
    Incearca sau pune pe cineva sa-ti citeasca ce a scris, putin mai sus, cel care se semneaza cu "george".
  • DenisaO DenisaO
    Cand vulpea nu ajunge la struguri, spune ca sunt acri! Adevarul este ca Bendeac stie sa faca audienta!
  • stelian antoniu74 stelian antoniu74
    Bendeac este genial! Nu exista altul mai bun in domeniu!
  • dex dex
    Este clar ca nu mai au nici un farmec. Pe vremea cand erau la Antena 1 bateau toate recordurile de audienta. Bendeac este un talent innascut!
  • anevoios anevoios
    Bendeac e genial! Succes in continuare!!!
  • angelic angelic
    N-au nicio sansa in fata lui Bendeac. Bendeac e cel mai tare!!!
  • tudor tudor
    Oricum SRC nu e comic deloc

Trimite un comentariu

sus