Skip to main content

La TVR se filmeaza 14 noi piese de teatru TV

 

teatru la tvrÎn studiourile TVR se filmează noi piese de teatru de televiziune. Colecţia de teatru de televiziune a TVR, cu o istorie de peste 50 de ani, se îmbogăţeşte cu 14 noi spectacole. În această vară, se filmează texte clasice, dar şi piese contemporane inspirate de societatea românească.

Publicitate

Aceste piese, adaptate la scenariu de televiziune, vor fi difuzate în premieră în grila de toamnă a canalului TVR 2.

Mătrăguna”, comedia florentinului Niccolo Machiavelli, este deja filmată şi montată, spectacolul fiind regizat de Dominic Dembinschi. În aceste zile au început filmările la piesa „Efectul Genovese”, o poveste a zilelor noastre în care se vor regăsi mulţi telespectatori. Textul piesei este scris de Alina Nelega, iar scenariul de televiziune şi regia sunt semnate de Ion Gostin. Imaginea îi aparţine lui Silviu Andrei.

Urmează „O noapte furtunoasă”, „Goana după fluturi”, „Noapte bună, mama!”, „Chinezii”, „Aceşti nebuni făţarnici” etc., în regia unor cunoscuţi regizori: Gelu Colceag, Mihai Manolescu, Vitalie Lupaşcu, Mara Manolescu, Mircea Cornişteanu, Claudiu Goga, Constantin Dicu, Dominic Dembinschi.

În aşteptarea noilor producţii, telespectatorii pot urmări săptămânal spectacolele clasice ale TVR. Pe 27 mai, TVR 2 va difuza, de la ora 23.10, piesa „Pescăruşul”, de A.P.Cehov, în regia regretatului Petre Sava Băleanu, într-o distribuţie de excepţie. Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Valeria Seciu, Octavian Cotescu, Dan Nuţu, Mihaela Murgu, Cornel Coman, Virgil Ogăşanu, Dan Nasta dau viaţă universului cehovian plin de umor sau de amar.

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • EPOP EPOP
    as vrea Take, Ianke si Cadar in interpretarea celor 3 mari nume: fabulosii Radu Beligan, Gheorghe Dinica si Marin Moraru! Mi se pare cea mai tare interpretare a unei piese de teatru din ce s-a vazut la tv. N-ar trebui sa se tina seama si de cei care n-au posibilitatea de a merge la teatru?
  • Andrei Andrei
    ...daca nu joaca Steven Seagal cu siguranta nu vor avea succes. Acum intrebarea este de ce ne uitam cu placere la piesele vechi, alb negru, iar la astea din ziua de azi nu prea ne uitam? Ptr ca felul in care sunt montate te duce direct in sala de spectacol :) Dar noi acum suntem obisnuiti cu montajul de film, care nu se potriveste cu teatrul, in plus cand sunt color atentia este trimisa catre "detalii", gen: costumele, decorul, etc... La filmarea alb negru atentia este mai mult la piesa care se joaca. Parerea mea. Dar tot il vreau pe Steven :)) intr-o scrisoare pierduta. Pun ramasag ca in 5 min afla unde este scrisoarea :) ii ancheteaza pe toti :))
  • cam cam
    Sigur:)) De parca proiectul lui Bendeac a avut tare mult succes. Toata lumea apreciaza vechile piese de teatru difuzate pe tvr, dar nimeni nu se uita la ele. Eu nu prea am auzit cuvinte de lauda la adresa lui Bendeac, asa ca eu zic sa nu-ti faci probleme. Nici la astea nu se vor uita romanii, asa cum nu s-au uitat nici inainte. Poate doar daca le vor difuza pe protv:))
  • Alex.D Alex.D
    Nu vreau sa fiu carcotas DAR astea probabil nu o sa fie bagate in seama chiar daca sunt productii mai noi si nu sunt dintre cele alb negru sau anii 70-80(maxim 90).
    Noi suntem Romani si vrem teatru cu Bendeac. Numai bendeac poate sa faca acte de cultura. Dati-ne Bendeac !

    P.S: Tare as vrea ca generalizarea asta sa nu fie reala dar mie teama ca proportional vorbind am dreptate.

Trimite un comentariu

sus