Skip to main content

Mircea Toma, preşedintele ActiveWatch: Intervenţia guvernului elen este antidemocratică şi ipocrită

 

Sursa foto: euronews.com
Sursa foto: euronews.com

Publicitate

ActiveWatch invită jurnaliştii să se solidarizeze şi să ceară guvernului elen să revină asupra deciziei de a stopa activitatea staţiilor publice de radio şi televiziune din Grecia.

“Intervenţia guvernului elen este antidemocratică şi ipocrită” a declarat Mircea Toma, preşedintele ActiveWatch.

“Suspendarea accesului populaţiei la una dintre puţinele surse de informaţii de interes public din Grecia este cel mai grav atac al unei administraţii publice asupra libertăţii de exprimare de pe continent de la căderea blocului comunist. Guvernul Greciei a reuşit să depăşească absurditatea soluţiei dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu care, din aceleaşi motive de raţionalizare a costurilor, a decis, la sfârşitul anilor ’80, reducerea activităţii televiziunii de stat la două ore pe zi”, a mai spus Mircea Toma.

Din scrisoarea deschisă semnată de ActiveWatch:

Mai mult, argumentul invocat în sprijinul acestei decizii este fals. Guvernul elen este constrâns de partenerii europeni şi de FMI să reducă cheltuielile publice pentru a putea beneficia de împrumuturile destinate salvării economiei elene. Prin reducerea cheltuielilor publice toate guvernele înţeleg reducerea presiunii asupra bugetului public. Or’, mass-media elene se susţin financiar din fonduri publice extrabugetare – taxa radio-tv recoltată direct de la cetăţeni - ceea ce face din exerciţiul de forţă al guvernului o mostră de maximă ipocrizie.

"Cerem, aşadar, tuturor jurnaliştilor pentru care misiunea fundamentală a profesiei lor mai înseamnă asigurarea accesului cetăţenilor la informaţii de interes public să se solidarizeze în sprijinul colegilor lor din mass-media publice din Grecia şi să
solicite guvernului elen să revină asupra acestei decizii catastrofale pentru o societate democratică", se arată într-o scrisoare deschisă semnată de ActiveWatch.

De ieri noapte emisia posturilor publice de radio şi televiziune din Grecia a fost oprită. Toţi angajaţii instituţiilor publice de mass-media au fost demişi. Decizia a fost luată în baza unui act normativ fulger, votat şi aplicat în 24 de ore.

Purtătorul de cuvânt al guvernului a justificat măsura, acuzând televiziunea publică de risipirea banilor publici: “ERT (televiziunea publică elenă) este un exemplu tipic de unică lipsă de transparenţă şi risipă incredibilă. Iar (situaţia) asta se termină astăzi”( Simos Kedikoglou citat de Associated Press).

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus