În ediţia de vineri a publicaţiei americane New York Times a apărut o pagină întreagă de reclamă care susţine protestele anti-guvernamentale din Turcia, scrie HuffingtonPost.
La începutul săptămânii trecute, un grup mic de suporteri au lansat pe Indiegogo o campanie de strângere de fonduri pentru a putea cumpăra reclamă în ziare precum New York Times.
Campania şi-a atins obiectivul de finanţare încă din prima zi. Iar în ziua în care reclama a apărut în Times, campania a strâns mai mult de 100.000 de dolari.
Anunţul publicat în New York Times include o imagine cu o grenadă lacrimogenă şi următorul titlu cu litere mari de tipar: "Ce se întâmplă în Turcia?".
Campania se numeşte "Occupuy Gezi" după modelul mişcării "Occupy Wall Street" şi le cere turcilor "să se trezească".
Comentarii