Dumb Ways to Die, realizată de McCann Melbourne pentru o companie de trenuri din Australia, unul dintre viralele anului, a fost desemnată cea mai bună campanie din lume la festivalul de publicitate Cannes Lions, scrie The Guardian.
Campania realizată de McCann Melbourne a câştigat cinci premii Grand Prix la categoriile film, radio, PR, direct şi integrated.
Spotul construit în jurul unor personaje ucise în moduri bizare a devenit un viral pe internet adunând zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. Campania promovează siguranţa în zona căilor ferate într-un fel în care nimeni nu a mai facut-o, utilizând: umor, personaje animate şi tragedii.
Este unul dintre viralele anului:
- Distribuit de 3,5 milioane de ori pe Facebook (Share)
- peste 50 milioane de vizualizări pe youtube.
- 113.000 share pe Twitter
- 2.200 de postări pe bloguri pe această temă.
Este al doilea an consecutiv când marile premii au fost câştigate de o campanie cu mesaj social. Anul trecut marea câştigătoare a fost o campanie realizată pentru lanţul de magazine alimentare Chipotle din SUA care promova agricultura şi producţia durabile. Spotul era tot o animaţie cu un stil muzical similar.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu