Al Jazeera America a angajat 650 de jurnalişti şi se apropie de final cu grila de programe a canalului de ştiri care va concura cu posturi precum CNN şi Fox, scrie Reuters.
Potrivit lui Ehab Al Shihabi, directorul executiv al operaţiunilor internaţionale, televiziunea va fi lansată la sfârşitul lunii august.
Reţeaua se va concentra asupra jurnalismului de investigaţie, iar grila de programe va cuprinde două ore de ştiri pilot lung între 19.00 şi 21.
Pentru început, canalul va fi disponibil pentru 49 milioane de americani, aproape jumătate din numărul de telespectatori care au acces la programele CNN. Reţeaua va deschide 12 birouri în Statele Unite, în oraşe precum Washington, D.C., Los Angeles, Miami şi Chicago.
Al Jazeera are o problemă de percepţie printre americani. Mulţi consumatori din SUA îşi amintesc de Al Jazeera ca televiziunea care a difuzat discursurile liderului al-Qaeda Osama bin Laden la începutul anilor 2000, şi a fost considerată de mulţi ca fiind anti-americană - mai ales în timpul războiului din Irak.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii
Bine, ca sa nu fiu chiar atat de malitios, un studiou de stiri care imi place cat de cat, este studioul stirilor protv, in care s-au investit 6 mil. €.