CNN a devenit ţinta protestatarilor din Egipt, după ce postul de ştiri american a etichetat greşit o mulţime ca fiind susţinători ai preşedintelui demis Mohammed Morsi şi în mod repetat s-a referit la demiterea lui ca la o "lovitură de stat."
Susţinătorii înlăturării lui Morsi s-au opus cu tărie numirii acestei demiteri ca fiind lovitură de stat, spunând că preşedintele egiptean a fost demis pe baza voinţei poporului.
Cineva a creat pagina de Facebook "CNN susţine terorismul", iar protestatarii puteau fi văzuţi în Cairo cu pancarte cu mesajul "CNN să-ţi fie ruşine".
Ben Wedeman, vechiul corespondent la Cairo al CNN, a declarat pe Twitter că oamenii au devenit atât de înfuriat de modul în care postul a relatat despre evenimentele din ultima perioadă încăt el nu se mai simte în siguranţă în această ţară şi se teme să meargă în Piaţa Tahrir.
Comentarii