Skip to main content

BBC îşi cere scuze pentru că a difuzat o imagine indecentă cu prinţul William

 

Sursa foto: HuffingtonPost
Sursa foto: HuffingtonPost

Publicitate

Postul public din Marea Britanie, BBC, şi-a cerut scuze pentru că a difuzat o fotografie a prinţului William în care acesta avea desenat un penis pe cap, notează The Guardian şi HuffingtonPost.

The Guardian a relatat că gafa s-a petrecut ieri la matinalul postului BBC, în timpul unui teaser pentru un show cu Barbershopera, un cvartet de comedie muzicală. Imaginea cu prinţul William a fost difuzată pe fundalul muzical al piesei "M-aş fi putut căsători cu Kate" ("I Could Have Married Kate").

BBC şi-a cerut scuze pentru gafă, spunând că producătorii nu au văzut desenul indecent de pe capul prinţului înainte de difuza clipul. Imaginea cu William a durat doar câteva secunde.

"Această imagine a fost prezentat fugitiv într-un film amuzant de promovare pentru Barbershopera, grup de comedie care a apărut mai târziu în program", a explicat un purtător de cuvânt.

"Materialul a fost furnizat de Barbershopera, dar înainte de difuzare nu am identificat nicio imagine ofensatoare. Ne cerem scuze pentru acest lucru", au mai spus reprezentanţii BBC.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus