Postul britanic ITV i-a propus lui Simon Cowell să se întoarcă în juriul X Factor din Marea Britanie pentru un contract de 50 de milioane de lire sterline, scrie The Guardian.
Contractul pe o perioadă de trei ani dintre ITV şi Cowell pentru emisiunile X Factor şi Britain's Got Talent expiră la sfârşitul acestui an.
Cowell, cel mai bine plătit realizator TV din americana, a ieşit din juriul talent-show-ului muzical din Marea Britanie pentru a se concentra pe X Factor SUA, care este în competiţie cu American Idol.
“Evident că toată lumea îl doreşte pe Simon, pentru că el aduce un plus de valoare, dar având în vedere angajamentele pe care le are în SUA, el pur şi simplu nu poate fi în două locuri în acelaşi timp”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Cowell, Max Clifford.
După zece ani, X Factor UK îşi arată vârsta, având în vedere audienţele scăzute din ultima perioadă.
Cu toate acestea, X Factor rămâne cel mai mare show din televiziunea britanică, unde principalul rival este emisiunea The Voice, difuzată de BBC.
Nu e de mirare că şefii de la ITV îl vor înapoi pe Cowell, pentru că ei ştiu foarte bine că acesta ar putea creşte audienţa show-ului.
O sursă apropiată a lui Cowell a spus că ar fi şanse mari ca acesta să se întoarcă la show-ul britanic dacă viitorul sezon, cu numărul trei, ar avea audienţe mici şi nu s-ar mai produce alt sezon.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii