Televiziunea americană de ştiri CNN lucrează cu actorul Tom Hanks la cea mai nouă serie de documentare The Sixties, scrie Huffington Post.
Hanks va produce acest proiect împreună cu Gary Goetzman and Mark Herzog, şi este de asemenea în discuţie pentru postul de narator al seriei, potrivit Variety.
"Suntem încântaţi să îi avem ca parteneri pe Tom şi Gary şi să aducem această serie specială în faţa audienţei noastre", a spus ieri preşedintele CNN, Jeff Zucker, într-un comunicat de presă. "Astfel de proiecte sunt exact tipul de programe de care avem cel mai mult nevoie la CNN", a mai spus Zucker.
Premiera, care va trata subiectul asasinării lui JFK, este programată să coincidă cu cea de-a 50-a aniversare a morţii fostului preşedinte american, în luna noiembrie. Celelalte episoade ale seriei vor fi difuzate începând din aprilie 2014.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu