Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis trimiterea către televiziuni a unei recomandări referitoare la modul în care tratează cazul maidanezilor, dar şi a evoluţiei anchetei în cazul morţii lui Ionuţ Anghel. Recomandarea ar urma să ajung mâine la toţi radiodifuzorii din ţară.
Subiectul a ajuns pe masa CNA după ce instituţia a primit peste 1.000 de sesizări legate de modul în care televiziunile au prezentat şi împachetat ştirile despre maidanezi. Dintre acestea, 370 de sesizări au fost legate de emisiunea Lumea lui Banciu, în care realizatorul spunea că plăteşte 250 de lei pentru orice piele de câine comunitar care îi este adusă la B1 TV.
Ore bune, membrii CNA au discutat dacă să sancţioneze sau nu posturile de televiziune. Lorand Turoş, membru CNA, a propus o somaţie pentru Lumea lui Banciu pentru instigare. La rândul său, Radu Călin Cristea, membru CNA, a propus somaţii pentru toate posturile monitorizate deoarece a considerat că imaginile repetate obsesiv, cu câini prinşi în laţuri, erau prea violente.
Din discuţiile de la CNA:
Roxana Niculescu, reprezentantul România TV – Televiziunile au ascultat pe toată lumea. Noi îi ascultăm pe toţi. Au fost toate ONG-urile.
Sunt absolut convinsă că veţi discuta despre imaginile cu hingherii. Hingherul este o meserie.(...) În această perioadă, posturile de televiziune arată că există atitudine.
Laura Georgescu, preşedintele CNA – Nu suntem părţi beligerante. Dar noi vrem să căutăm o soluţie să oprim această isterie naţională. Ei (cei care au trimis sesizări - n.r.) au impresia că subiectul a fost suprainflamat. Ce rol au aceste generice cu colţi de câine? Cu ce ne ajută aceste jingle-uri muzicale, generice, la ce ne ajută această dezbatere lăsată necontrolat? La ce duce? La ce bun? În avantajul cui este?
Roxana Niculescu – Să se ia mai repede o decizie şi o soluţie. Adopţiile câinilor sunt blocate printr-o hotărâre. De pe stradă hingherii nu-i adună. Şi suntem fix după trei săptămâni în acea situaţie.
Laura Georgescu - Dacă avem un interviu cu Răzvan Băncescu ( şeful Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor - n.r.), ieşit de la parchet după audieri, de ce trebuie să împărţiţi ecranul, iar în cealaltă fereastră arătaţi câinii?
Roxana Niculescu – El trebuie să-i strângă. Ce să facem, să dăm 10 minute numai cu Răzvan Băncescu?
Valentin Jucan - Scopul lor ca radiodifuzori şi ca televiziuni care informează era acela de a arăta publicului ce s-a întâmplat şi care este cauza, pe care o ştim cu toţii. Mi s-ar fi părut că este o modalitate de a ascunde şi a manipula dacă noi vorbim de moartea unui copil de patru ani, dar arătăm căţeluşi cu fundă, ca să apărăm pe iubitorii de animale. Foarte bine, tot respectul pentru iubitorii de animale, dar trăim cu toţii într-o societate a oamenilor, o societate în care nu trebuie să fie să merg până la colţ că poate copilul îmi va fi omorât de un câine sau de o maşină.
Monica Gubernat, membru CNA – Vreau să vă atrag atenţia că acest copil nu este primul omorât de câini, au mai fost copii omorâţi de câini, dar nu a fost aceeaşi presiune mediatică. Eu mă bucur că aţi avut-o pentru că dacă nu aţi fi avut această presiune enormă, nu am fi avut nici legea votată în regim de urgenţă, nici măsuri, nici respectarea fişei de post a tuturor autorităţilor.
Narcisa Iorga, membru CNA – Eu nu consider că e vorba de isterie, nu consider că e vorba de un subiect tratat emoţional peste măsură. M-aş bucura ca toate subiectele de pe agenda publică să fie discutate la fel de echilibrat ca acest subiect. Nu cred că poate fi imputat vreunui post lipsa de echilibru. Aş reproşa cumva sunetul, ambianţa folosită la prinderea câinilor care are într-adevăr un impact emoţional puternic. Dar cred că era nevoie şi de acele imagini.
Florin Gabrea, membru CNA – Din ce s-a prezentat aici, morala e următoarea: Atenţiune fraţilor, câinii sunt în pericol, ceea ce este o enormitate. Aici este o chestie de abilitate deontologică. Acum subiectul naţional este specia canină este în pericol. Aceştia nu sunt câini, sunt nişte haite.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu