Skip to main content

Reporteri Fără Frontiere: Cinci jurnalişti au fost ucişi în doar două luni în Egipt

 

IMG_2199.jpg
Sursa foto: Huffington Post

Publicitate

Organizaţia Reporteri fără frontieră condamnă atacurile asupra jurnaliştilor din Egipt, care au dus la cinci decese şi la mai multe reţineri, scrie HuffingtonPost.

Organizaţia internaţională care apără drepturile ziariştilor a atras atenţia asupra situaţiei cu care s-au confruntat jurnaliştii în Egipt după lovitura de stat şi răsturnarea de la conducere a preşedintelui Mohammed Morsi.

"Începând din 3 iulie şi până în prezent, cinci jurnalişti au fost ucişi, 80 au fost reţinuţi arbitrar (şapte dintre ei încă sunt în arest) şi cel puţin 40 de instituţii de presa au fost atacate de către poliţie sau de către demonstranţii pro-Morsi " a scris organizaţia Reporteri fără frontieră, care a mai spus că aceste crime sunt fără precedent în istoria recentă a ţării.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus