Cozmin Guşă a fost prezent la DNA pentru a-i fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile în cazul societăţii la care el este acţionar şi care a preluat controlul Realitatea Media, în dosarul în care au fost puse sub învinuire 12 persoane, printre care şi asociatul său în firmă, Maricel Păcuraru, potrivit Mediafax.
Cozmin Guşă a declarat că a fost chemat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a i se aduce la cunoştinţă, în calitatea sa de reprezentant al firmei, acuzaţiile formulate împotriva persoanei juridice SC Strategies Research Investments SRL, societatea care a preluat Realitatea Media şi în care el este acţionar cu 50 la sută.
El a precizat că nu crede că Maricel Păcuraru, care deţine tot 50 la sută din acţiunile SC Strategies Research Investments SRL şi care a fost pus sub învinuire pentru prejudicierea societăţii Realitatea Media, a comis vreo ilegalitate, arătând că, în opinia sa, acest dosar ar avea la bază un denunţ calomnios.
Cozmin Guşă a mai spus că "cei mai deranjaţi în acest caz sunt cei doi parteneri de afaceri, Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă".
"Unul este supărat pentru că este criticat tot timpul, şi aici mă refer la iresponsabilul vesel Victor Ponta, iar celălalt, Ghiţă, este derajat de faptul că trebuie să returneze foarte mulţi bani Realităţii TV, iar în acelaşi timp face foarte multe probleme postului de televiziune, în încercarea lui de a-l aduce în faliment", a mai spus Guşă.
El a adăugat că există de câteva zile o problemă a primirii banilor de către angajaţii Realitatea, dar acestea se vor rezolva şi în scurt timp vor fi date salariile.
Maricel Păcuraru, Mirel Mircea Amariţei şi Sorin Ionuţ Barbu sunt urmăriţi penal, fiind acuzaţi că, în cadrul procedurii insolvenţei Realitatea Media, au antedatat contracte de cesiune, pentru a prejudicia societatea, a anunţat, în 15 octombrie, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Esti un om de nimic, Cozmine. Cum dracu' poti sa dormi linistit cand stii ca o echipa minunata, de oameni dedicati si onesti, face foamea din cauza nesimtirii tale iresponsabile? Omule, daca nu mai poti tine o televiziune las-o altora. Daca esti rupt in cur, nu te mai da cocos.
Iti doresc sa-ti fie nasol. Sa simti si tu frustrarile mele, sa fii si tu bataia de joc a altora, sa dai si tu de fundul sacului intrebandu-te cum va fi maine!