Skip to main content

Dan Diaconescu: Aceasta este licenţa OTV. Declaraţiile unei conferinţe de presă în stilul DD

 
SONY DSC
SONY DSC

Foto: Petrişor Obae, Paginademedia.ro

Publicitate

Autorizzazione alla diffusione via satellite del programma televisivo denominato “OTV”. Propoziţia care nu are nevoie de nicio traducere apare pe licenţa de emisie obţinută în Italia şi prezentată azi de Dan Diaconescu într-o conferinţă de presă, care a purtat amprenta proprietarului “televiziunii poporului”.

“Am obţinut acest act la sfârşitul lunii septembrie”, a spus el.

În conferinţa de presă care a avut loc chiar în studioul OTV din Militari, Dan Diaconescu a susţinut, în stitlul caracterisitic, că de vină pentru oprirea OTV-ului sunt “ciocoii” şi că preşdintele CNA, Laura Georgescu, ar trebui să demisioneze.

"Doamna Laura Georgescu a spus că dacă OTV are vreo licenţă ea îşi dă demisia", a spus Diaconescu.

Diaconescu a reluat temele de victimizare pe care le expunea încă de la ultimele emisii ale OTV: totul i s-a tras de la Premierul Ponta împotriva căruia a candidat, de la tentativa de a prelua Oltchim (şi antologicul moment cu sacul de bani), Laura Georgescu a avut ca misiune, de la Ponta, să închidă OTV, CNA-ul nu-l lasă în pace.

"Pe Laura Georgescu a numit-o Ponta cu condiţia să închidă OTV şi postul să stea închis pe perioada cât Victor Ponta este prim-ministru sau pe perioada în care ar urma să fie preşedinte", a mai spus Dan Diaconescu.

Dan Diaconescu a mai spus că există puncte de lucru ale postului în România, pe bulevardul Preciziei din Capitală, în Chişinău, undeva lângă Madrid Spania şi Londra.

Foto: Petrişor Obae, Paginademedia.ro

Dan Diaconescu a mai spus că în momentul de faţă OTV-ul nu mai are "niciun fel de raport cu CNA-ul" şi că va rămâne o televiziune de exil.

"Noi nu mai avem niciun fel de raport cu CNA-ul din România, nu s-a putut, ne-am dorit acest raport, acum nu suntem obligaţi să trimitem această licenţă către CNA-ul din România.
Vom rămâne o televiziune de exil, vom fi legaţi de români prin parabolice", a mai precizat Dan Diaconescu.

În final, Dan Diaconescu a arătat presei licenţa obţinută în Italia, dar şi traducerea în limba română a documentului emis de autorităţile italiene.

Dan Diaconescu a recunoscut că o parte din emisiunile postului OTV sunt înregistrate în România de firma italiană pe care a înfiinţat-o. Acesta a ţinut să sublinieze că că acest lucru nu este ilegal, existând mai multe televiziuni străine care realizează emisiuni în ţara noastră.

Câteva fragmente din declaraţiile lui Dan Diaconescu, în continuare:

  • Consiliul Naţional al Audiovizualui a trimis o hârtie cu antetul Consiliului către statul italian în care îi intreaba pe oficialii de la Roma dacă CNA-ul din Italia a dat vreo licenţă vreunei televiziuni din România. Statul italian a răspuns “nu” la această cerere, probabil că pe aceasta hartie s-a bazat doamna Laura Georgescu când a spus ca OTV-ul nu are licenţă. Acestea ar trebui să fie ultimele momente ale doamnei Georgescu în funcţia de preşedinte la CNA.
  • Nu am spus niciodată că Papa mi-a dat licenţa, am spus că statul italian mi-a dat o rezidenţă economică şi am spus că muncim într-o proprietate a Vaticanului. Vaticanul nu poate da licenţă nimanui de pe această planetă. Sfântul Scaun a fost dezinformat.
  • Ne luptăm oficial cu Guvernul României. OTV emite online pe televiziuneapoporului.ro, prin intermediul Romit tv, digital terestru şi într-un final prin intermediul unui satelit.
  • Statul român este în pragul unui scandal la nivel internaţional, dar despre asta voi vorbi în următoarea conferinţă de presă.
  • Pe Laura Georgescu a numit-o Ponta, cu condiţia să închidă OTV şi postul să stea închis pe perioada cât Victor Ponta este prim-ministru sau pe perioada în care ar urma să fie preşedinte.
  • O las pe doamna Laura Georgescu un minut să anuleze suspendarea licenţei DDTV. Doamna Laura Georgescu, convinsă fiind de faptul că OTV nu are licenţă, a dat un act normativ şi a spus că DDTV nu trebuie să mai emită pentru că a preluat un post ilegal.
  • Doamna Laura Georgescu a spus că dacă OTV are vreo licenţă ea îşi dă demisia.
  • Ce păcat că Laura Georgescu, care a uitat că i-am spus în primăvară ca am obţinut licenţe în mai multe state, la această oră, şi-a pierdut probabil funcţia şi si-a dat demisia.
  • OTV are o licenţă legală, emite legal, DDTV emite legal, aştept ca doamna Laura Georgescu să-şi dea demisia şi înainte de asta să anuleze suspendarea licenţei DDTV şi să-i roage pe cablişti să preia semnalul OTV.
  • Există o licenţă dată de alt stat, CNA-ul din România va încerca să ne amendeze şi pentru asta va trebui să se adreseze zilnic CNA-ului din Italia. Mă aştept ca Ponta să dea Taromul gratis statului Italian ca statul italian să ne ia licenţa.
  • Am introdus în contractul de satelit şi celaltă licenţă dată de alt stat membru al Uniunii Europene. Dacă Uniunea Europeană ar interzice ambele licenţe am putea să emitem şi pe licenţa din afara Uniunii Europene. E foarte greu ca autorităţile din România să ne oprească.
  • Noi nu mai avem niciun fel de raport cu CNA-ul din România, nu s-a putut, ne-am dorit acest raport, acum nu suntem obligaţi să trimitem această licenţă către CNA-ul din România.
  • Vom rămâne o televiziune de exil, vom fi legaţi de români prin parabolice. Mă aştept ca doamna Georgescu să se apuce să deşurubeze antenele de pe casele românilor.

CONTEXT. CNA a decis, ieri, suspendarea temporară a preluării semnalului postului DDTV, singurul post cu care a rămas Dan Diaconescu în România. În plus, instituţia a decis sesizarea Parchetului în legătură cu retransmisia OTV, considerat post fără licenţă, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

În cadrul şedinţei de ieri, reprezentanţii CNA au votat să ceară ANCOM şi Digital Sky suspendarea temporară a emisiei DDTV până la soluţionarea „elementelor de natură penală”.

Această decizie a venit la o săptămână după ce Dan Diaconescu a relansat OTV, acesta spunând că deţine o licenţă din Italia. OTV a fost retransmis, din 18 octombrie, şi pe frecvenţa DDTV din România, lucru considerat ilegal de forul audiovizual.

La sfârşitul şedinţei de astăzi, CNA a emis un comunicat potrivit căruia OTV SRL are o autorizaţie de difuzare a unor programe de televiziune prin satelit din data de 30 septembrie 2013.

Potrivit documentului, societatea a fost înscrisă pe 18 iulie şi este deţinută de Dan Diaconescu, în proporţie de 95% şi de Diana Voiculescu, 5% şi are un capital social de 10.000 de euro.

Licenţa OTV obţinută în Italia şi traducerea actului în limba română, aşa cum au fost prezentate de Dan Diaconescu:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mircea PELEA Mircea PELEA
    Domnilor, Dan Diaconescu, s-a nascut cu o stea in frunte. I-a dar Dumnezeu, GOLGOTA. A plecat de jos de la un taran din Oltenia (la fel de saraca si atuncisi acum) si a ajuns din treapta in treapta sa fie
    invincibil. Spun acest lucru ca un om care a lucrat ca jurnalist-colaborator din 1991, incepand cu Radio Romania, presa scrisa si tv.
    Va rog din suflet sa ma credeti ca nu spun acest lucru pentru faptul ca, am fost redactor -colaborator al OTV-DDTV din 2005 pana in 2013 cand Maria-Sa, CNA ,prin interpusa domnului Victor Vioel Ponta (fosta consilera a domniei-sale), de teama politica si verticalitatea lui Diacoonescu, au inchis aceste televiziuni. Este un fapt unic in analele mass-media din tarile membre U.E.
    m fost redactorul multor emisiuni (fiind si profesor-avocat) sub genericul Art.30 (din Constitutie care stipuleaza dreptul la opinie, la libertatea presei) si altor emisiuni realizate in direct cu cei mai obiditi cetateni ai acestei tari,si, am colaborat la OTV, printre altii, cu un om deosebit care a realizat mult timp emisiunea MINUNILE JUSTITIEI, este vorba de avocatul Pompiliu BOTA, si el acuzat in Romania ,si tarat prin procese de ani de zile ca si Dan Diaconescu.
    Atunci, stau si ma intre retoric :ce fel de democratie am castigat in ultimii 25 de ani ? Si a cui este democratia ?
    Oricum, dosarul intentat lui Dan Diaconescu, este un dosar ale carui personaj principal a decedat intre timp iar, in speta este vorba de un santaj politic impotriva lui Dan Diaconescu, de a mai putea participa in toamna acestui an la alegerile prezidentiale..
    Vom trai si vom vedea, dar ceea ce se intampla acum pe eschierul politic romanesc, denota incapacitatea celor ce ne-au condus si furat de 25 de ani de a mai putea conduce aceasta tara.

    Cu multa consideratie,
    prof. Mircea PELEA
    [email protected]

    Cu multa consideratie,
    prof. Mircea PELEA
    jurnalist profesionist membru alUniunii Ziaristilor din Romania
    [email protected]
    Contact
  • alin alin
    din cauza ca a deranjat moguli,e normal ca nu il mai lasa pe Dan sa emita,le e frica de el ,au vazut ca il duce capul...chiar daca nu avem incredere in nimeni 100/% el ar merita o sansa sa vina la putere,daca nu spuneti voi alta alternativa ,cine sa ne conduca ?PONTA ,CRIN,MRU,GEOANA,sa va duceti dreaq cu ei.....
  • danut88 danut88
    nea Vasile prelua Inedit tv acordul a expirat pe 15 oct intre ddtv si inedit tv,dar in grila de programe nu scria preluare 32% inedit tv ci "alte programe"si ia sa fac o sesizare la cna ca nasul tv a retransmis tv pungesti fara sa instiinteze cna de modificarea grilei,sa vad se opreste emisia?numai vorbiti aiurea daca nu cititi documentele respective
  • ion ion
    bravo Danute baga mare si ajungi lejer in primii 10.
  • Vasile Vasile
    Bai nene, tu ai o fractura logica. Mai trist insa mi se pare faptul ca tu ai si drept de vot, dar trecem momentan peste asta. Sa-ti explic, concentreaza-ti intreg fascicolul de neuroni si fa un efort sa pricepi: In grila de programe aprobata de CNA pentru canalul DDTV, pe intervalul orar respectiv figura retransmisia postului Inedit TV. DDTV a decis unilateral sa modifice grila de emisie fara notificarea CNA-ului (pentru ca-l doare pe Senzationescu-n cur de CNA), fapt ce este sanctionabil potrivit legislatiei audiovizuale in vigoare in Romania. Hai, fa un efort de cognitie.
  • danut88 danut88
    preluarea a fost din on-line nea Vasile pot prelua tv pungesti nasul tv a facut-o deja???? la rai da buni pot lua video de pe youtube si pot pune preluare youtube??? unde e lege care interzice sa ei continut on-line si sa nu-l transmiti pe satelit??? ...multi vb fara sa se documenteze
  • Vasile Vasile
    Nu. Altii sunt idiot de prosti. Legea e clara: pentru ca un post de televiziune cu licenta in Romania (adica DDTV) sa faca retransmisia unui alt post de televiziune (adica OTV) este nevoie de informarea si aprobarea CNA-ului, ceea ce nu s-a facut. Ala minte si voi sunteti prosti. Da, e genial baiatu`.
  • udialan udialan
    intre MIILE de insi veniti cu paiul pe conducta de apa si clor de la bucatarie...o mana doar se pot numi cu adevarat OAMENI DE TELEVIZIUNE! in mana asta este si "domnul dan"...

    cine si permite sa-l ironizeze, nu si da decat masura propriei ignorante si micimi!

    insa dl dan are gravele lui probleme, care tin exclusiv de caracter, insa TELEVIZIUNILE colcaie de jigodii si nesimtiti, asa ca parca pana si handicapul asta al lui nu-i asa ostentattiv.

    * strict d.p.m.d.v.: pacat ca DD nu e apt sa-si upgradeze "tinuta"! aceeasi placa de 20 de ani de zile...cum sa fii asa de inconstient incat sa crezi ca intr un final lumii nu i se va face SILA?!? lumea nu i asa proasta cum crede nea danut, pune botul o data, mai inc o data, dar vine o vreme cand se scarbeste! VALABIL pt toti politicienii nostri, cei mai multi de drept trebuind sa fie AZI in PUSCARIE, dar...cand tara cade pe mana leprelor din justitie si anywhere la ce sa te astepti?!?
  • dragos dragos
    Iar cei care pun botul la ce latra DD sunt incredibil de prosti.
  • Alexandra Gigoi Alexandra Gigoi
    OMUL ACESTA ESTE GENIAL DE DESTEPT. Bravo lui ! Este printre putinii oameni care stiu sa faca bani din televiziune.

Trimite un comentariu

sus