Skip to main content

Încă doi şefi părăsesc conducerea CME, compania-mamă a Pro TV

 

cme

Publicitate

Schimbări pe bandă rulantă. Central European Media, compania care deţine în România Pro TV SA, a anunţat ieri plecarea a doi oameni din conducerea companiei, condusă până anul acesta de Adrian Sârbu.

Este vorba despre David Sach, chief financial officer, şi de Anthony Chhoy, vicepreşedinte executiv pe partea de operaţiuni şi planning.

Sach şi-a depus demisia pe 14 octombrie şi urmează să părăsească CME pe 29 octombrie, când va primi un pachet de beneficii de 1,8 milioane de dolari. Funcţia lui Sach a fost preluată de adjunctul său până la găsirea unui înlocuitor.

Anthony Chhoy, care şi-a prezentat ieri demisia va părăsi compania începând cu 15 noiembrie şi va primi, la plecare, un pachet de 1,5 milioane de dolari.

Tot săptămâna aceasta, a fost numit un nou director general adjunct la TV Nova, din Cehia, ţară unde CME a scăzut puternic din punct de vedere financiar. Numirea vine la scurt timp după ce Jan Andrusko a decis să demisioneze din funcţia de director general, la sfârşitul lunii trecute.

Adrian Sârbu, preşedinte şi CEO la CME, a demisionat din funcţiile pe care le deţinea, după cum paginademedia.ro a scris AICI. El a fost înlocuit câteva luni mai târziu de Christoph Mainusch şi de Michael Del Nin, amândoi din zona Time Warner.

În iunie 2013, Time Warner a devenit oficial acţionar majoritar la CME, după ce Comisia Europeană şi-a dat acordul în acest sens (detalii AICI).

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • adi adi
    E clar acum.Se face curatenie dupa Sarbu.Sa vedeti ce apare dupa audit!!

Trimite un comentariu

sus