Omul de afaceri Liviu Luca, cumnata lui Elan Schwartzenberg - Oana Mihaela, deputatul PSD Marius Manolache şi administratorul special al Realitatea Media Florin Bercea au fost puşi sub învinuire în dosarul preluării acţiunilor televiziunii, instrumentat de DNA, scrie Mediafax.
În acelaşi dosar au mai fost puse sub învinuire societăţile DBV Media House şi GMG Media Box.
DBV Media House este regia de publicitate care se ocupă de adminstrarea spaţiului publicitar al RealitateaMedia.
DBV Media House este acuzată de complicitate la delapidare, deoarece există indicii că acestea au fost utilizate pentru a furniza sume de bani destinate societăţii Realitatea Media.
Iar GMG Media Box este acuzată în acest caz de bancrută frauduloasă, deoarece există indicii ca aceasta a fost folosită în scopul preluării controlului asupra procedurii insolvenţei în care se afla Realitea Media.
Procurorii anticorupţie au extins, astăzi, cercetările în dosarul privind activităţile infracţionale desfăşurate în cadrul procedurii de insolvenţă a societăţii Realitatea Media şi au dispus începerea urmăririi penale faţă de Marius Manolache, Oana Mihaela Schwartzenberg, Liviu Luca şi Florin Bercea, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, citat de Mediafax.
Pentru ce sunt acuzaţi cei patru?
- Marius Manolache este deputat PSD şi este acuzat în acest dosar că, în calitate de avocat angajat de administratorul societăţii Strategies Research Investments, ar fi semnat un contract de vânzare - cumpărare acţiuni, contract ce conţine menţiuni nereale cu privire la data încheierii, şi care ulterior a fost utilizat de alte persoane pentru a justifica modul de dobândire de către această societate a acţiunilor Realitatea Media.
- Oana Mihaela Schwartzenberg (Moldovan) este cumnata lui Elan Schwartzenberg şi este acuzată de anchetatorii DNA de complicitate la bancrută frauduloasă şi tentativă la înşelăciune, deoarece există indicii că, în calitate de avocat, a contribuit la vânzarea mărcilor SC Realitatea Media SA în frauda creditorilor.
- Omul de afaceri Liviu Luca a fost pus sub învinuire în acest caz pentru delapidare, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Procurorii DNA arată că există indicii că Luca l-ar fi angajat pe avocatul Marius Manolache pentru ca acesta să încheie contractul de asociere în participaţiune, ce a permis însuşirea sumei de 20 milioane de lei din patrimoniul asociaţiei. Ulterior, Luca, prin încheierea unui contract de asistenţă juridică, l-ar fi ajutat pe Marius Manolache să dobândească dreptul de semnătură asupra conturilor asociaţiei.
De asemenea, notează procurorii DNA, Luca a încheiat un contract care conţine menţiuni nereale cu privire la calitatea sa de proprietar al acţiunilor emise, pe care le-a transferat învinuitului Maricel Păcuraru.
- Florin Bercea, administratorul special al societăţii Realitatea Media, este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. În cazul acestuia anchetatorii arată că există indicii că, în calitate de administrator special, a solicitat înregistrarea menţiunilor privind schimbarea acţionariatului Realitatea Media utilizând extrase ale registrului acţionarilor falsificate.
Alături de aceştia, au fost puse sub învinuire mai multe persoane juridice respectiv societatea Geoasset, acuzată de spălarea banilor şi complicitate la delapidare, deoarece în cauză există indicii că prin intermediul unui contract de asociere în participaţiune a fost însuşită suma de 20 milioane lei în interesul unor persoane fizice precum Maricel Păcuraru şi Liviu Luca, şi persoane juridice.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
El intelege schemele economice, cunoaste modelele si cu toate astea aloca timp si pentru commenturi pe net.
Seamana totusi si cu o discutie de spritz la care, pe masura consumului, tot mai multi se pricep la tot mai multe.
Nu stiu ce sa cred. Oricum, interesant...