Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică găzduit de oraşul belgian Antwerp va fi transmis, în exclusivitate în România, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.
Competiţiile difuzate de TVR vor fi comentate de Alina Alexoi.
Programul Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică
- joi, 3 octombrie, de la ora 21.00, iubitorii de gimnastică pot vedea probele de individual masculin
- probele de individual feminin vor fi difuzate vineri, 4 octombrie, ora 21.00
- finalele pe aparate sunt programte pentru zielele de 5 şi 6 octombrie, de la ora 15.30.
Despre ediţia de anul acesta a Campionatului Mondial de Gimnastică Artistică
Campionatul mondial de la Antwerp, locul unde s-a desfăşurat prima ediţie a mondialelor de gimnastică (în 1903), este al specialiştilor pe aparate.
Sandra Izbaşa îşi ia adio de la fani la ultimul ei mondial, după care a anunţat că se retrage. Ea nu are în palmares aurul mondial, dar e dublă campioană olimpică, iar la
Antwerp luptă pentru aur la sol.
Pe de altă parte, pot urca pe podium şi Larisa Iordache, debutantă într-un Campionat mondial, sau Marius Berbecar, calificat în finale la sărituri şi paralele.
România nu a mai luat medalii la mondialele de gimnastică din 2010, când Ana Porgras a obţinut aur la bârnă, iar Diana Chelaru s-a clasat a doua la sol.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii