UPDATE. Numărul reclamaţiilor împotriva lui Cheloo, jurat la X Factor, a ajuns la 700.
Curg plângerile împotriva lui Cheloo, jurat la X Factor, după reacţiile acestuia la adresa unui concurent. Până la ora redactării acestui articol, peste 500 de reclamaţii au fost primite la CNA, la nici 48 de ore de la difuzarea emisiunii X Factor.
Reclamaţiile curg de la o oră la alta. Sunt 500 de reclamaţii şi continuă să curgă, a spus Laura Georgescu pentru paginademedia.ro. Reamintim că în ediţia X Factor de duminică, Cheloo i s-a adresat unui concurent, Paulo Lagana, care şi-a recunoscut orientarea sexuală, spunându-i „Ai cântat, eu dispreţuiesc tot ceea ce eşti, ce reprezinţi şi ţara asta te va trimite acasă cu siguranţă”.
Câteva fragmente din plângerile primite:
- „Felul în care Cheloo se adresează participantului este jignitor, defăimător şi umilitor la adresa lui, a sexualităţii, ţării de origine şi a modului în care el îşi exprimă sexualitatea (prin îmbrăcăminte), iar o cauză medicală (dioptriile) nu ar trebui luată în derâdere sau batjocorită şi în niciun caz pe un post naţional. prin comportamentul lui, instigă la violenţă verbală asupra comunităţii gay”.
- „Vă solicit să sancţionaţi postul Antena 1 şi a domnului Cătălin Ştefan Ion (Cheloo) pentru incitare la ură pe considerente de orientare sexuală”.
- „Difuzarea acestor declaraţii homofobe contravine art 40 din legea audiovizualului care interzice difuzarea de programe care conţin orice formă de incitare la ură, pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală”
- „Sunt declaraţii homofobe, discriminatoare”
- „Aveţi verticalitate şi fiţi obiectivi”.
Comentarii
grea ;)
Ce cauta Cheloo in juriu?
Ce calitati are Cheloo?
Cheloo este un om cu o mentalitate fixa. Este problema lui pe cine uraste sau iubeste in privat dar sa vii la o emisiune in calitate de jurat si sa faci circ in halul acesta si pe deasupra sa mai fie si oameni care iti iau apararea prostiei mi se pare un comportament demn de tara noastra de cacat cu oameni de cacat in ea.
Concursul nu este organizat cum trebuie. Juratii nu sunt alesi conform criteriilor adecvate altor tari civilizate care impun juratilor sa fie impartiali.
Juratii ar trebui sa dea niste teste de cultura generala de clasa 8-a pentru a nu ne trezii cu un ANALfabet ca Cheloo in juriu jucandu-se cu cariera a atator contestanti si naruindu-le visele din cauza conceptiilor lui personale.
Nu este vorba aici doar de discriminare la adresa "comunitatii gay", Cheloo nu are ce cauta in Juriu. El poate fi un simplu spectator si este prea mult pentru o audienta. Este incredibil de ce este capabila specia umana sa isi faca in relatiile cu ceilalti atunci cand li se acorda o pozitie superioara.
Am un link pentru oamenii homofobi si pentru comunitatea gay sau pentru cine doreste sa isi dea seama cum ce inseamna sa fii discriminat in cazul in care ati avut sau nu de-a face cu astfel de probleme.
Imaginati-va cum ar fi fost ca heterosexualitatea sa fi fost minoritatea iar majoritatea homosexuala iar voi sa fiti un copil tachinat de catre homosexuali pentru ca voi sunteti heterosexuali.
http://www.youtube.com/watch?v=CnOJgDW0gPI