Skip to main content

PE SCURT. CNA a cerut RCS să respecte legea în cazul AXN Black

 

AXN_Black_logo

Publicitate

CNA a solicitat RCS&RDS să respecte legislaţia în ce priveşte scoaterii din grilă a AXN Black. Mai precis, compania de cablu nu a trimis o documentele prin care anunţa modificarea grilei de programe înainte ca AXN Black să fie scos din pachetele RCS.

Cablistul a scos din grilă AXN Black săptămâna trecută, înlocuindu-l cu postul pentru copii, Nikelodeon.

Lucian Mihai, reprezentantul RCS&RDS, le-a spus membrilor CNA că RCS negociază în prezent cu AXN pentru retransmisia celor trei posturi.

"Contractul a încetat la 31 de august şi a acoperit o perioadă de 3 ani de zile. Am notificat AXN cu privire la startul unor negocieri cu şase lui înainte de încheierea contractului. Ce pot să vă spun e că au fost două lucruri intens dezbătute: retransmisia acestor programe la pachet şi AXN în pachet bază. La ultima întâlnire avută, noi am înţeles că s-a renunţat cumva la această condiţionare, iar noi am decis scoaterea AXN Black. Suntem în situaţia în care aşteptăm ca AXN să ne trimită noul contract”, a explicat reprezentantul RCS.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • sidi sidi
    din pacate n-ai unde sa te duci. si aia de la upc sunt la fel. suntem de cacao. cna-ul nu exista.
  • goagal goagal
    Intr-o tara cu apa calda, astia de la RCS erau de mult desfiintati. Mai au putin si fac grila doar din canale proprii. Parerea mea e ca CNA i-a rugat sa respecte legea, nu le-a cerut. Astfel nu-si permiteau astia de la RCS sa-si bata joc de clienti. Faci contract la ei, pentru ca ofera anumite canale, si dupa cateva luni vezi ca de fapt ei au dreptul sa-ti bage pe gat orice, fara ca tu sa poti emite pretentii in vreun fel. Asta e bataie de joc pe fata. Rusine CNA. Rusine RCS.
  • Adrian Adrian
    Stai linistit ca or sa existe pachete de la anul. Daca nu platesti suplimentar probabil ca o sa beneficiezi la pretul actual, doar de pachetul Digi, format din Digi 24 hd si statile lor regionale de mare valoare si angajament.
  • marius marius
    Care pachet si care baza? RCS nu are asa ceva, se transmit toate programele in sistem digital si analogic, insa nu exista pachete.

Trimite un comentariu

sus