"Manifestările agresive şi jignitoare la adresa presei sunt intolerabile", spune ActiveWatch într-o scrisoare adresată Partidiului Social Democrat în care cere sancţionarea preşedintelui CJ Brăila care a jignit-o pe jurnalista de la B1 TV.
"Cerem conducerii PSD să se delimiteze public de asemenea comportamente şi să-l sancţioneze prin mecanismele interne de partid pe Stancu Bunea", se arată în scrisoarea semnată de ActiveWatch.
Ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila a jignit şi a ameninţat public cu bătaia o jurnalistă (Mădălina Poenaru, corespondentul B1Tv), care i-a adresat o întrebare în cadrul unei conferinţe de presă, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.
Mădălina Poenaru, corespondentul B1Tv, l-a întrebat pe preşedintele CJ Brăila dacă intenţionează să demisioneze şi el, după ce Prefectul judeţului fusese demis de primul ministru pentru proasta gestionare a efectelor viscolului din ultimele zile. Stancu Bunea a răspuns: „Nişte obraznici, mă. Nişte fâţe. (...) Îi dau două picioare în gură. Băi, să-ţi trimit demisia, mă. Nişte nesimţiţi. Nu aveţi pic de bun simţ."
Scrisoarea ActiveWatch, în continuare:
Către Partidul Social DemocratÎn atenţia dlui preşedinte de partid Victor Ponta
"Dle preşedinte, dorim să vă aducem în atenţie comportamentul unui coleg de partid, preşedintele organizaţiei PSD Brăila şi preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, dl. Stancu Bunea. În data de 31 ianuarie acesta a jignit grav şi a ameninţat public cu bătaia o jurnalistă care i-a adresat o întrebare în cadrul unei conferinţe de presă.
Mădălina Poenaru, corespondentul B1Tv, l-a întrebat pe preşedintele CJ Brăila dacă intenţionează să demisioneze şi el, după ce Prefectul judeţului fusese demis de primul ministru pentru proasta gestionare a efectelor viscolului din ultimele zile. Stancu Bunea a răspuns: „Nişte obraznici, mă. Nişte fâţe. (…) Îi dau două picioare în gură. Băi, să-ţi trimit demisia, mă. Nişte nesimţiţi. Nu aveţi pic de bun simţ.”
Considerăm că un asemenea comportament sfidează cadrului democratic, este nedemn pentru un demnitar public şi dovedeşte o gravă lipsă de respect pentru munca jurnaliştilor şi pentru rolul presei în societate.
Cerem conducerii PSD să se delimiteze public de asemenea comportamente şi să-l sancţioneze prin mecanismele interne de partid pe Stancu Bunea. Ca principal partid de guvernământ, PSD trebuie să-şi asume întrebările şi atitutdinea critică din partea jurnaliştilor, având o obligaţie în plus să respecte rolul presei într-o societate democratică şi să transmită politicienilor şi demnitarilor că manifestările agresive şi jignitoare la adresa presei sunt intolerabile."
MirceaToma
Preşedinte ActiveWatch
Citeşte şi:
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii