Andrei Pleşu critică practicile Antenei 3 în textul Oameni de plastilină

„Antena 3 e de o „maleabilitate" ameţitoare. Atleţii ei n-au scrupulul consecvenţei, al coerenţei logice, al unor principii cît de cît constrîngătoare”, scrie Andrei Pleşu într-o opinie pe adevărul.ro.

Publicistul a scris un text acid despre practicile Antenei 3, ai cărei „atleţi” „se simt mereu legitimi, au mereu dreptate, chiar dacă retorica şi ţintele lor arată astăzi pe dos decît ieri”.

Pleşu despre Mihai Gâdea: „De cîte ori îl văd, îmi vine să-l întreb: „Drăguţule, tu ce vrei să te faci cînd o să fii mare? Predicator? Activist social? Fată-n casă? Şef de sală? Un singur lucru să nu încerci: gazetăria.”

Paginademedia.ro prezintă în continuare câteva fragmente din textul lui Pleşu: 

• Prin „filtrul" Antenei 3, viaţa noastră politică se vede ca un amestec de vodevil, farsă şi melodramă. Un carnaval de duzină. O chermeză scăpată de sub control. Nici alţii n-o scot la capăt mult mai curăţel.

• Dar „ideologic" şi strategic vorbind, alte posturi sunt, măcar, previzibile. Antena 3 e de o „maleabilitate" ameţitoare. Atleţii ei n-au scrupulul consecvenţei, al coerenţei logice, al unor principii cît de cît constrîngătoare. Se simt mereu legitimi, au mereu dreptate, chiar dacă retorica şi ţintele lor arată astăzi pe dos decît ieri. Nu zic, convertirile, reevaluările, schimbările de picior nu pot fi interzise. Dar alternanţa circulară „pupat-scuipat-iar pupat-iar scuipat" nu indică autenticitate, discernămînt, interioritate vie, ci, pur şi simplu, o gîndire de plastilină, dictată de interese şi umori nesistematizabile.

• Adesea, printre comentatori se află şi S.R.Stănescu, activ şi el, potrivit propriilor declaraţii, în „sistem". Cum să numim tipul ăsta de nonşalanţă? Cinism? Nesimţire? Dispreţ pentru telespectatori? Sau recădem în fineţurile dostoievskiene ale „turnătorilor buni" şi „turnătorilor răi"? „Ai noştri" buni, „ai lor" răi.

•  Doi ani la rînd, Antena 3 a luptat aprig pentru victoria USL. Acum descoperă brusc dejecţia „dezamăgitoare" a părţii liberale din alianţă. Crin Antonescu, altădată erou prezidenţiabil, vîrf de lance în războiul anti-băsist, a devenit cîrpa de şters pe jos a nărăvaşului Gâdea.

• „Schimbarea la faţă" nu se face însă cu scuzele de rigoare, cu o minimă recunoaştere a greşelii. Împricinaţii nu fac distincţie între „dezamăgire" şi eroare. Dacă aduci în platou un lăutar de cartier, îl prezinţi ca fiind Frank Sinatra şi observi, ulterior, că e, totuşi, un biet lăutar de cartier, nu te poţi justifica spunînd că eşti dezamăgit.

• Am urmărit şi eu, ca şi alţii (dovadă că ratingul e un criteriu foarte aproximativ: unii se uită fără adeziune reală, perplecşi, plictisiţi, sau cu poftă de circ), am urmărit, zic, dialogul Antonescu-Gâdea. Dl. Gâdea a fost în linia deja cunoscută a personajului pe care îl întruchipează: un băiat nervoşel şi sentimental deopotrivă, pendulînd între scîncet umed şi furie răcnită. O obrăznicătură cu veleităţi inchizitoriale.

• De cîte ori îl văd, îmi vine să-l întreb: „Drăguţule, tu ce vrei să te faci cînd o să fii mare? Predicator? Activist social? Fată-n casă? Şef de sală? Un singur lucru să nu încerci: gazetăria. Nu de alta, dar e o meserie care obligă, între altele, la o bună cunoaştere a limbii române. (Trebuie să ştii, de pildă, că „a ultragia" e un verb tranzitiv, nu reflexiv: nu poţi spune „cum să nu mă ultragiez?", decît dacă vrei să spui că ai făcut ceva ofensator la adresa ta însuţi).

• În conversaţia cu Crin Antonescu a intervenit, cu suverana lui autoritate, şi Mircea Badea, care practică, seară de seară, o veselie de piculină, cu unele accente de joagăr. Cît despre Crin Antonescu însuşi, calm în aparenţă, dar, ca de obicei, lipsit de anvergură reală şi „cordial" în mod inadecvat şi perdant, nu pot decît să sper că a învăţat ceva din experienţa cu pricina: a putut vedea, pe pielea lui, cum e să fii „executat" la postul de televiziune care, mai ieri, îţi cosmetiza portretul.