Scandal la CNA pe marginea ediţiei emisiunii Sinteza zilei în care Mihai Gâdea îl întreba pe Adrian Zglobiu dacă s-a gândit la sinucidere după presupusele abuzuri ale autorităţilor.
Emisiunea respectivă a ajuns pe masa CNA în urma unei autosesizări a Narcisei Iorga, membru CNA, şi a fost vizionată la pachet cu alte două ediţii ale Sintezei zilei, ca urmare a mai multor reclamaţii.
Valeantin Jucan, membru CNA, a propus o somaţie publică în cazul postului Antena 3, vizând ediţiile emisiunii Sinteza zilei din datele de 26, 27 şi 28 mai, printre care se numără şi cazul Adrian Zglobiu. Propunerea nu a trecut, acumulând trei voturi „pentru” (Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Lorand Turoş) şi cinci împotrivă: Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.
Încă dinaintea vizionării emisiunilor incriminate, Radu Călin Cristea, membru CNA, a contestat autosesizarea Narcisei Iorga, spunând că nu ar trebui luată în seamă. Radu Călin Cristea, către Narcisa Iorga: „Dacă spuneţi că o emisiune poate să pricinuiască un suicid, asta demonstrează faptul că ura viscerală pe care o aveţi faţă de antena 3 a depăşit orice limită. Ce facem, o onorăm, vă dăm satisfacţie? Asta e problema!”
Mirela Bomboe, reprezentantul Antenei 3 – Respingem categoric acuzaţiile conform cărora moderatorul emisiunii l-ar fi determinat pe domnul Zglobiu să se sinucidă. Nu poate fi vorba de aşa ceva. Îmi aduc foarte bine evenimentele, ştirile de pe toate posturile cu încercarea domnului Zglobiu de a se sinucide sau, mă rog, automutila,în momentul în care autorităţile au descins în locuinţa sa fără mandat şi au intrat abuziv în încercarea de a-l ridica şi interna într-un spital psihiatric. Deci nu se poate face nicio legătură între întrebarea moderatorului şi o eventuală încercare a domnului Zglobiu de a sinucide. Emisiunile respective au avut un singur scop (...) este vorba despre abuzurile pe care autorităţile le-au săvârşit asupra sa.
Valentin Jucan – De unde ştiţi că s-au săvârşit aceste abuzuri?
Mirela Bomboe – El a spus că a fost ameninţat că va fi dus într-un penitenciar de psihiatrie, că va fi dus la penitenciarul poarta albă unde va fi violat.
Valentin Jucan - Şi dacă spuneţi că este un subiect de interes public, aţi solicitat un punct de vedere celor incriminaţi? Pe ce am vizionat eu mai devreme am văzut nişte răspunsuri monosilabice la nişte întrebări. Nu am văzut niciun pct de vedere al unor autorităţi.
Mirela Bomboe – A fost solicitat un punct de vedere procurorilor de caz.
Narcisa Iorga – Eu vreau să spun doar atât. Eu nu discut, ca de altfel niciodată, conjunctura politică, discut din punct de vere al jurnalistului ce am văzut pe ecran. Consider că o persoană traumatizată măcar de experienţă ca acesta pe care a avut-o de domnul Zglobiu, nu poate fi supusă unui astfel de regim din partea unui jurnalist. Consider că orice drept conferit de lege trebuie exercitat cu bună credinţă şi-n limite acceptabile, ala cum prevede şi codul audiovizualului şi consider că o persoană traumatizată nu trebuie exploatată cu niciun scop, fie că e politic, fie că e de audienţă, fie că e pur şi simplu un demers jurnalistic cald.
Radu Călin Cristea – Lucrurile trebuie aşezate într-o minimă cronologie. Cu o zi înainte de prima emisiune realizată la Sinteza zilei, pe un alt canal TV, tânărul Zglobiu a explicat foarte clar circumstanţele în care a avut loc acea tentativă de sinucidere. Era în bucătărie, îşi pregătea o cafea şi a văzut pe geam nişte jandarmi, mascaţi, ce erau, care săreau la el în curte. Ştiind de acea ameninţare că va fi internat în acel sanatoriu unde ar fi putu să păţească ceva despre care s-a vorbit puţin mai devreme. Eu cred că ar trebui totuşi să avem o măsură în tot ceea ce spunem. Despre cauza acestei tentative de suicid, s-a vorbit într-o altă emisiune, cu o zi mai devreme, poate şi pentru a explica nişte informaţii care deveniseră publcie, Mihai Gâdea a adus vorba de această întâmplare. Privind totşi lucrurile în context, pentru că a fost un serial, a fost o campanie, în seara următoare a fost o discuţie inclusiv pe teme religioase între Mihai Gâdea şi Zglobiu în care i-a promis solemn că va exclude ideea de sinucidere că are familie, are o soră care este bolnavă şi aşa mai departe. E un subiect de interes public? Dumnezeule, sigur că este. E vorba despre un om care este total neajutorat, ba dimpotrivă, şi nu avem nevoie aici de mărturiile lui, hărţuit de instituţiile statului. Nu-ţi trebuie o mare cultură juridică să constaţi faptul că gestul lui profund reprobabil şi rudimentar de a scuipa pe cineva, poate cu atât mai mult pe şeful statului, înseamnă acest gest, a scuipa. Ori în clipa în care poliţia îl încadrează la tentativă de lovire, ne aflăm deja într-o circumstanţă care ridică semne de întrebare.
(....) Dacă e o informaţie de interes public şi dacă campanie pe care a adus-o, nu e vorba de Antena 3, putea să fie vorba despre oricine. Numai că televiziunile din România sunt foarte orgolioase. Dacă preia cineva un caz, ceilalţi amuţesc.
Florin Gabrea - Acum, sigur, domnul Gâdea a ascultat necazurile domnului Zglobiu şi la sfârşit când îi pune acea întrebare, nu-i spune domnule Zglobiu, aruncă-te de la balcon, evident. Haideţi să fim serioşi, un om care arată aşa cum arată, la toate întrebările, cu pauze foarte lungi, este un om care are o rătăcire, este un om vulnerabil. Dacă cineva în dorinţa extraordinară ca publicul să afle ce se află în spatele acestui scuipat şi, mai ales, este cumva justificat scuipatul pe obrazul preşedintelui, pentru că acolo era teza care trebuia să meargă. Problema este că ce s-a petrecut cu această persoană este vorba despre o hărţuire fără explicaţie, impardonabilă.
Lorand Turoş - Eu în ultimul timp încerc să vorbesc cât mai puţin pentru că văd că am mulţi colegi care vorbesc şi în locul meu. Ceea ce am văzut eu, personal, cred că nu e ceva ieşit din comun, dar acest lucru nu e o apreciere din partea mea.
Viorel Vasile Buda - Eu voi vota pentru somaţie cu speranţa că cel puţin cât voi mai sta eu în CNA nu voi mai avea a discuta un caz în care o vedetă de televiziune într-o discuţie cu o persoană în cumpănă care are o stare vădită de vulnerabilitate va aduce în discuţie posibilitatea sinuciderii.
Laura Georgescu, preşedintele CNA – În opinia mea, punctul de vedere al jurnalistului, dacă începem cu el să discutăm, se delimitează clar de punctul de vedere al reglementatorului. Dacă aţi urmărit emisiunile din 26,27 şi 28 mai, cu închidere în data de 2 iunie, o să vedeţi că demersul jurnalistic a avut prolog, intrigă, deznodământ şi epilog. Cred că niciun jurnalist nu ar fi rezistat tentaţiei de a face acest subiect şi repet sper că aţi urmărit aseară cum l-au închis. Din punct de vedere al regelementatorului mi-am pus problema de la momentul zilei 25 mai, când toate posturile difuzau în buclă imaginile respective. Şi aici dacă mă întrebaţi, văd problema cea mai grav. Atâta timp cât permanent s-au dat imaginile, şi toată ziua au fost difuzate, ca reglementator am o problemă. Nu vă ascund dar cred că exact acesta ar trebui să fie rolul reglementatorului, de a face o întâlnire cu toţi jurnaliştii care au prezentat în aceste cinci zile subiectul, el este un subiect de un interes major, justificat, tocmai pentru a găsi formula decentă, jurnalistic, de a încerca să dai şi povestea din spatele gestului şi apărarea cetăţeanului şi cu epilogul. Dacă mă întrebaţi pe mine, acest lucru mă interesează, nu afirmaţia moderatorului. Pentru această afirmaţie moderatorul are răspundere civilă. În primul rând civilă.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
. Acum CNA are un rol de reglementare tehnica, de adus jurnalistii la masa rotunda, in restul exista calea civila.
Uita ca tot ea ii pedepseste pe cei care instiga, injura, denigreaza. De ce oare, ca doar exista cale civila,nu?