Skip to main content

Teo Trandafir s-a supărat pe presă: "mă opun cu desăvârşire ca orice referiri cu privire la persoana mea şi viaţa mea intimă să fie facute publice"

 
Teo Trandafir
Teo Trandafir

Teo Trandafir

Publicitate

NOTIFICARE. "Mă opun cu desăvârşire ca orice referiri cu privire la persoana mea şi/sau viaţa mea intimă personală sau de familie, onoarea, imaginea sau reputaţia mea să fie făcute publice prin intermediul oricărui mijloc de comunicare pe care îl deţineţi (presă, audiovizuală, scrisă sau internet)", scrie Teo Trandafir într-o notificare trimisă presei printr-un cabinet de avocatură.

"Orice utilizare cu încălcarea interdicţiei mai sus expuse va atrage răspunderea dumneavoastră juridică pentru fapte săvârşite cu rea credinţă, cu consecinţa acoperirii integrale a oricărui prejudiciu", arată documentul.

De ce s-a supărat Teo pe presă?

Notificarea trimisă de Teo, legată de aspectele vieţii private, vine într-un moment în care tabloidele au scris despre divorţul vedetei TV. Constantin Iosef, fostul soţ al lui Teo Trandafir, este unul dintre cei care a oferit presei declaraţii despre relaţia pe care a avut-o cu vedeta TV.

Notificarea trimisă presei de Teo Trandafir:

NOTIFICARE

privind lipsa totala a acordului subsemnatei in ceea ce priveste difuzarea/postarea oricarei informatii, de orice natura, ce constituie o atingere a vietii private, asa cum este aceasta descrisa de art. 8 CEDO, art. 71 si urmatoarele din Cod Civil, precum si de art. 30 si urmatoarele din Decizia C.N.A. nr. 220 din 24 februarie 2011, actualizata, privind Codul de reglementare a continutului audiovizual.

Va interzic expres ca fara acordul prealabil, expres, punctual si scris al subsemnatei sa procedati la:

- captarea imaginii si vocii subsemnatei ;

- reproducerea in orice mod a imaginii subsemnatei in materiale difuzate/postate/publicate pe posturile TV , portalurile de internet sau in publicatiile scrise care fac parte din structura de proprietate a societatii dumneavoastra, sau in oricare alt mijloc de comunicare pe care il detineti ;

- difuzarea, publicarea sau utilizarea pe posturile TV, portalurile de internet sau in publicatiile scrise care fac parte din structura de proprietate a societatii dumneavoastra sau in oricare alt mijloc de comunicare pe care il detineti de stiri, dezbateri, anchete sau reportaje privind viata privata a subsemnatei.

Considerente:

In temeiul art. 71 alin. (2) din Codul Civil “Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni in viata intima, personala sau de familie, nici in domiciliul, resedinta sau corespondenta sa, fara consimtamantul sau […]”

In temeiul art. 71 alin. (3) din Codul Civil “Este, de asemenea, interzisa utilizarea, în orice mod, a corespondentei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum si a informatiilor din viata privata a unei persoane, fara acordul acesteia […]”

In temeiul art. 72 alin. (1) din Codul Civil “(1) Orice persoana are dreptul la respectarea demnitatii sale.”

In temeiul art. 72 alin. (2) din Codul Civil “(2) Este interzisa orice atingere adusa onoarei si reputatiei unei persoane, fara consimtamântul acesteia […]”

In temeiul art. 73 alin. (1) din Codul Civil “(1) Orice persoana are dreptul la propria imagine.”

In temeiul art. 73 alin. (2) din Codul Civil “(2) In exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate sa interzica ori sa impiedice reproducerea, in orice mod, a infatisarii sale fizice ori a vocii sale sau, dupa caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. […]”

In temeiul art. 74 lit. f) din Codul civil constituie atingere adusa vietii private : ”f) difuzarea de stiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viata intima, personala sau de familie, fara acordul persoanei in cauza”.

In temeiul art. 33 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 220 / 2011 “(1) Orice persoana are dreptul la respectarea vietii private si de familie, a domiciliului si a corespondentei.”

In temeiul art. 33 alin. (3) din Decizia C.N.A. nr. 220 / 2011 “(3) Este interzisa difuzarea de stiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale care constituie imixtiuni în viata privata si de familie a persoanei, fara acordul acesteia.”

Pe cale de consecinta, va solicit sa luati act ca ma opun cu desavarsire ca orice referiri cu privire la persoana mea si/sau viata mea intima personala sau de familie, onoarea, imaginea sau reputatia mea sa fie facute publice prin intermediul oricarui mijloc de comunicare pe care il detineti (presa, audiovizuala, scrisa sau internet).

Orice utilizare cu incalcarea interdictiei mai sus expuse va atrage raspunderea dumneavoastra juridica pentru fapte savarsite cu rea credinta, cu consecinta acoperirii integrale a oricarui prejudiciu, de orice natura, precum si a tuturor cheltuielilor de judecata si/sau executare aferente.

Cu stima, Teodora Trandafir

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Radu Radu
    Da' de articolul asta 71 pe care-l invoci tu acum mai Teo, nu auzisesi pe cand mancai cate 8 shaorme pe zi la 2M+, la Antena 1 sau mai apoi la ProTv ?! De mai bine de 15 ani traiesti in zona tabloida si din zona asta ai facut avere. Acum te pomenesti ca te-o deranja daca te baga altii pe tine in hardaul cu mocirla.
  • Andrei Andrei
    Toată viața ai făcut porcaiala cu toti și despre toți iar acum nu îți mai convine, nu? Daca de bagi in horă, joacă!
  • Tabloidus Tabloidus
    Fugi d'aici :))) Tot nu ma uit la emisiunea ta. Na.
  • maria maria
    Este un om lipsit de caracter. Se foloseste de oameni iar dupa aceea ii lucreaza pe la spate. Asa facea pe vremuri cand era incepatoare la radio 2mplus, inainte sa fie cunoscuta. Imprumuta haine, cosmetice de la colege si mai tarziu le trecea pe lista neagra sa fie date afara. Poate a invatat ceva din lectia pe care i-a dat-o Dumnezeu, dar ma indoiesc, dupa cate bag seama! O fatarnica!
  • mihai mihai
    Vaaai ...dar imagini si fotografii de la nunta cine a dat presei ? cata ipocrizie la un om care nu face cronici culturale ci emisiuni despre viata personala a altora chiar si cu acordul lor . Clooney s-a insurat la Venetia si a avut grija sa nu apara nimic in presa decat ce a vrut el fara sa trimita notificari la reviste . Deci se poate sa ai grija de viata personala si fara notificari cu avocati . Evident daca nu esti ipocrit . Sa nu uitam ca fata lui Teo a aparut in ziare si la tv des desi e minora . Cu acordul mamei ,evident . Mama care avea nevoie de o imagine buna
  • Tranda Andrei Tranda Andrei
    Oricum,Maruta tre' sa se mai nasca odata ca sa fie la jumatatea nivelului ei,orice s-ar scrie despre ea oricum este si va fi numarul 1,felul cum vorbeste,mimica ,gesturi,este o perfectionista,de'al de Gherghe are numai de invatat de la ea,este de 10x mai scolita decat este ea din toate punctele de vedere
  • geo geo
    Mai bine te-ar ingrijora audientele modeste ale emisiunii...si te-ai ruga sa te prinda paltonul la KanalD...
  • Laura Laura
    Hai pe bune! Dar pe invitatii tai de ce ii descosi cu privire la viata lor personala? Sau cand povestesti aspecte de acest gen din viata cunostintelor tale din showbiz? Nu te vezi cat esti de ipocrita?!
  • Luca Luca
    Nu inteleg rautatea din comentarii la adresa ei. E adevarat ca pe vremea cand facea emisiuni la Pro aducea si colorati, dar ma indoiesc ca 100% de bunavoie si nesilita de nimeni. Inceputul la Kanal D chiar era o alternativa la laturile servite de Maruta si Gherghe, dar, din pacate, n-a avut nicio sansa in fata lor, fiindca se stie profilul romanului consumator de tv.
  • haplea haplea
    asta ar putea sa isi dea mana cu Dobro si Mihaiu, trei "eroi" ai media romaneasca.. pe nedrept uitati :))))))))))
  • haplea haplea
    pai.. din cate se vede oricum nu prea ai ce sa iti amintesti notabil de aceasta doamna.. Ne mai amintim de ea cu astfel de ocazii.. cand trimite comunicate la toata presa.. un fel de "aloo.. mai traiesc si eu.. si vreau sa fiu vedeta" :))
  • haplea haplea
    :))))))))))))))) buna.. buna asta.. Du-te tu si bate-ti coasa.. ca esti depasita de toate cele... Ai vazut ca nu te mai baga nimeni in seama, si te-ai gandit sa te bagi tu un pic singura in seama??? Asta e exact ca si vosrba aia "tine-ma ca il omor" :))) Da.. apropos.. cine e Teo asta?.. Parca stiam ca era pe la tv acum 20-30 de ani... cu ceva manelisti..
  • nadia nitov nadia nitov
    eu zic s-o uitam cu totii, sa fie omul fericit! si dumnezeu dispare daca e uitat, poate dispare si teodora trandafir si ne-am luat de-o grija. uitam si emisiunea in care se nevoieste la greu, uitam tot ce tine de ea si ii ignoram si citatele pe care le pune pe fb zilnic de-l ajunge pe tony poptamas din urma la lesinaturi rasuflate. sa-i facem doamnei pe voie si s-o uitam cu totul! "ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa obtii"

Trimite un comentariu

sus