
Show-ul Dansează printre stele de la Antena 1 a fost al treilea la nivel naţional şi a ocupat locul doi la nivel urban şi comercial. Cea de-a treia ediţie a emisiunii, difuzată live la Antena 1, a înregistrat cifre mai slabe decât săptămâna trecută.
Show-ul s-a intersectat aseară cu filmele Salt şi Legenda regelui elefant de pe Pro TV şi cu emisiunile Ochii din umbră şi O mărit pe mama soacră, la Kanal D.
INTERVALUL SALT - DANSEAZĂ PRINTRE STELE. Pro TV a avut un avans mai mare pe intervalul primului film, Salt, cu Angelina Jolie. Astfel, în primele două ore şi jumătate, pe intersecţia primului film, Pro TV avea la nivel naţional 1,9 milioane de telespectatori din întreaga ţară. Pe acelaşi interval, Kanal D a fost pe doi, cu 1,3 milioane de privitori, iar Antena 1 a fost pe trei, cu 952.000 de persoane.
La nivel urban, Pro TV a avut 1,1 milioane de telespectatori, urmat de Antena 1, cu 642.000 de persoane. Pe publicul comercial, pe intervalul Salt, 710.000 de persoane erau pe Pro TV, iar pe Antena 1 erau 270.000.
Paginademedia.ro vă prezintă audienţele posturilor TV de ieri, pe intervalul emisiunii Dansează printre (20.30-00.30)
NAŢIONAL. Pe intervalul celor patru ore de show, Pro TV a avut o medie de 1,4 milioane de telespectatori din întreaga ţară. Locul al doilea a fost al Kanal D, urmărit de 905.000 de persoane, în timp ce Antena 1 a fost pe trei, cu o medie de 835.000 de persoane din întreaga ţară. Antena 1 a avut cifre mai mici decât săptămâna trecută (detalii AICI), când show-ul avea pe acelaşi tronson 968.000 de telespectatori.
URBAN. Pe publicul de la oraşe, Pro TV şi-a păstrat primul loc, cu 830.000 de persoane, în timp ce Antena 1 a fost pe doi, cu 560.000 de telespectatori.
COMERCIAL. Pro TV a avut pe publicul comercial, cu vârste între 18 şi 49 de ani, o medie de 540.000 de telespectatori. Antena 1, cu show-ul de dans, a avut cifre la jumătate: 264.000.
Audienţa posturilor TV, duminică, 19 octombrie, pe intervalul emisiunii Dansează printre stele (20.30-00.30), la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | Post | Nr persoane | Rtg% | Share |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 1.441.000 | 7,8 | 18,2 |
2 | Kanal D | 905.000 | 4,9 | 11,4 |
3 | Antena 1 | 835.000 | 4,5 | 10,5 |
4 | Antena 3 | 565.000 | 3 | 7,1 |
5 | Prima TV | 563.000 | 3 | 7,1 |
6 | National TV | 473.000 | 2,6 | 6 |
7 | Romania TV | 325.000 | 1,8 | 4,1 |
8 | Acasa | 214.000 | 1,2 | 2,7 |
9 | TVR 1 | 214.000 | 1,2 | 2,7 |
10 | TVR 2 | 181.000 | 1 | 2,3 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV, duminică, 19 octombrie, pe intervalul emisiunii Dansează printre stele (20.30-00.30), în mediul URBAN:
URBAN | Post | Nr persoane | Rtg% | Share |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 830.000 | 8,2 | 18,8 |
2 | Antena 1 | 562.000 | 5,6 | 12,8 |
3 | Antena 3 | 383.000 | 3,8 | 8,7 |
4 | Kanal D | 379.000 | 3,8 | 8,6 |
5 | Prima TV | 254.000 | 2,5 | 5,8 |
6 | National TV | 228.000 | 2,3 | 5,2 |
7 | Romania TV | 210.000 | 2,1 | 4,8 |
8 | Acasa | 105.000 | 1 | 2,4 |
9 | TVR 1 | 104.000 | 1 | 2,4 |
10 | B1TV | 102.000 | 1 | 2,3 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV, duminică, 19 octombrie, pe intervalul emisiunii Dansează printre stele (20.30-00.30), pe segmentul COMERCIAL:
COMERCIAL | Post | Nr persoane | Rtg% | Share |
---|---|---|---|---|
1 | Pro TV | 539.000 | 10,7 | 26,6 |
2 | Antena 1 | 264.000 | 5,3 | 13,1 |
3 | Kanal D | 177.000 | 3,5 | 8,7 |
4 | Prima TV | 143.000 | 2,9 | 7,1 |
5 | National TV | 94.000 | 1,9 | 4,7 |
6 | Antena 3 | 85.000 | 1,7 | 4,2 |
7 | Acasa | 50.000 | 1 | 2,5 |
8 | Romania TV | 45.000 | 0,9 | 2,2 |
9 | Antena Stars | 42.000 | 0,8 | 2,1 |
10 | TVR 2 | 36.000 | 0,7 | 1,8 |
este destul de banala fizic,Vantur era spectaculoasa fizic,cuafura ,rochii,
se chinuie Antana degeaba nu ajunge la nivelul PRO TV......