Skip to main content

După trei ani de la ruperea contractului cu Splendid Media, TVR face primii paşi pentru recuperarea a 4,5 milioane de euro

 
tvr
tvr

tvrLa trei ani dupa ce a rupt contractul cu regia Splendid Media care îi vindea spaţiul de publicitate, Televiziunea Română a întreprins primele măsuri concrete în vederea recuperării unor sume importante de bani de la aceasta, scrie DailyBusiness.ro.

Publicitate

Luna trecută, TVR a iniţiat două demersuri în instanţă împotriva Splendid Media, de la care ar avea de recuperat 4,5 milioane de euro. Acestea au loc însă abia după 3 ani de la ruperea contractului cu regia de publicitate şi după ce Sindicatul din TVR a anunţat ca a sesizat Parchetul cu privire la nerecuperarea datoriei, ce a fost constatată pana şi de Curtea de Conturi.

Astfel, pe 16 octombrie, Societatea Română de Televiziune a dat în judecată compania One Digital Store SRL (fosta Splendid Media SA), pe ordonanţa de plată. Primul termen în acest dosar a fost stabilit pe 11 noiembrie.

Ulterior, respectiv pe 30 octombrie, postul public de televiziune a iniţiat un nou demers în instanţă, prin care cere insolvenţa fostei sale agenţii de publicitate.

Problema este ca din societatea pe actiuni cu afaceri de 82,5 milioane de lei in 2008 a mai ramas doar un SRL, cu afaceri de sub 100.000 lei in 2013 si datorii totale de peste 25 de milioane de lei, potrivit datelor raportate la Ministerul Finantelor, mai scrie DailyBusiness.ro.

În aceste condiţii, rămâne de văzut dacă postul pubic de televiziune va reuşi sa recupereze ceva, temere exprimată recent şi de sindicalişti.

Sindicatul pentru Unitatea Salariatilor TV din TVR (SPUSTV) a anunţat la finele lunii septembrie că a sesizat Parchetul în privinta datoriei de aproximativ 4,5 milioane de euro pe care conducerile care s-au succedat la sefia SRTv nu au recuperat-o de la regia de publicitate Splendid Media.

Sesizarea a fost depusa la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1, dupa cum a declarat Dragoş Bocanaciu, presedintele sindicatului.

In sesizare, sindicatul atrage atentia privind "posibile infractiuni de neglijenta in serviciu in sensul de a nu dispune efectuarea demersurilor juridice, in vederea urmaririi debitorilor societatii, pentru care in ultimii 3 ani s-a produs un prejudiciu estimat de peste 21.000.000 lei (aproximativ 4,5 milioane de euro, n.r.)".

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus