Antena 1 continuă seria realityshow-ului "Burlacul". Televiziunea din Băneasa şi-a ales un nou protagonist pentru cel de-al cincilea sezon al emisiunii, care va fi difuzat începând din luna ianuarie 2015.
Noua vedetă a shwo-ului "Burlacul" este fotomodelul Andrei Andrei, "care a fost împiedicat de carieră să îşi întemeieze o familie", după cum se arată într-un comunicat de presă al Antenei 1.
Gazda ultimului sezon al emisiunii a fost Cătălin Botezatu, el însuşi un fost "burlac". Botezatu a intrat, din această toamnă, în echipa Kanal D unde încă filmează pentru emisiunea "Supermodels by Catalin Botezatu".
Antena 1 nu a făcut nicio referire la viitorul amfitrion al emisiunii, ar formatul show-ului nu a suferit multe modificări.
Nu mai puţin de 20 de tinere încearcă să-l seducă pe burlac, în cazul de faţă Andrei. Dintre acestea doar zece vor pleca într-o "tabără" cu scopul de a-l câştiga pe burlac. Câte o concurentă va fi eliminată la finalul fiecărei ediţii, dar pot exista şi răsturnări de situaţie, astfel încât "burlacul" să elimine mai multe concurente în acelaşi timp sau chiar niciuna.
AUDIENŢE DIVERTISMENT 2013. Emisiunea "Burlacul" s-a clasat în 2013 pe locul 20 în topul audienţelor anuale şi pe locul zece în clasamentul emisiunilor de divertisment de la Antena 1. Show-ul prezentat anul trecut de Cătălin Botezatu a înregistrat o audienţă medie de aproape un milion de telespectatori din întreaga ţară, potrivit unei analize realizate de Paginademedia.ro.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii