Show-ul “Supermodels by Catalin Botezatu” începe din 7 februarie, la Kanal D, şi va fi difuzat în fiecare sâmbătă şi duminică, de la 21:30. Producţia lui Cătălin Botezatu, care a fost în trecut la Antena 1 şi s-a mutat la Kanal D vine şi cu o schimbare. Concurenţii acestui sezon vor fi şi fete şi băieţi.
Alaturi de Cătalin Botezatu, din juriul emisiunii fac parte fotografii Marius Bărăgan si Gabriel Hennessey, precum si hairstylistul Laurent Tourette.
Concurenţii, aleşi în urma preselecţiilor, îl vor avea mentor de-a lungul difuzărilor pe Cătălin Botezatu. Vor fi 24 de difuzări (12 episoade împărţite în 24 de zile). Show-ul va supune concurenţii la mai multe probe de, aceştia fiind nevoiţi să locuiască în aceeaşi casă cu competitorii lor, să înveţe să-i cunoască şi să transforme acest lucru într-un avantaj pentru ei. Marele câştigător va intra în posesia unui contract cu o agenţie din Paris.
Cătălin Botezatu: „Ceea ce va urma nu va fi deloc uşor. Am nevoie de cele mai bune fete şi de cei mai buni băieţi pentru a ajunge cu ei pe podiumul internaţional. Provocările sunt uriaşe, îi voi pune pe concurenţi în situaţii uneori extreme, îi voi scoate din zona de confort. Vor evolua în echipe, dar şi pe cont propriu. Ce trebuie să înţeleagă aceşti tineri este că o astfel de carieră cere multe sacrificii şi seriozitate maximă”, spune.
Odată trecuţi de prima fază a concursului, concurenţii vor fi nevoiţi să respecte o dietă strictă şi să răspundă solicitărilor din partea echipei, ce pot sa apară în orice moment al zilei şi chiar al nopţii.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii