"Pictoriţa" cu sânii de la Românii au talent, din prima zi de Paşte, nu a fost prima "artistă" de acest gen care a apărut pe scena emisiunii încercând să apară în program.
Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, într-unul din sezoanele trecute, o concurentă a încercat să convingă juriul cu "talentul" ei de a mâzgăli cu pieptul. Momentul a fost însă scos la montaj de conducerea de atunci a staţiei şi nu a apărut pe post.
Un membru al echipei care a lucrat atunci a povestit pentru Paginademedia.ro momentul cenzurat:
Concurenta era cu spatele la juriu, s-a descheiat la cămaşă şi a mâzgălit cu sânii. Ea nu era filmată frontal, ci dintr-o parte. Nu a existat nicio imagine cu sânii filmaţi frontal, în primplan.
În momentul în care concurenta de atunci s-a întors spre juriu, şi-a încheiat numărul şi a fost acoperită, astfel încât să nu i se vadă sânii. (În numărul difuzat aseară, în ziua de Paşte, de Pro TV, pe ecran au fost prezentaţi de mai multe ori, în prim plan, sânii mânjiţi de vopsea ai concurentei).
Echipa de producţie, condusă atunci de Mona Segall, împreună cu managementul de atunci al Pro TV au decis să nu difuzeze momentul pe post.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii