Biroul Român de Audit Transmedia, organizaţie ce măsoară audienţa presei scrise şi online, atrage atenţia că este important ca şi publicaţiile pe print şi online să beneficieze de ajutor de stat, aşa cum se va întâmpla în cazul televiziunilor.
Reacţia BRAT vine după ce, săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o ordonanţă prin care va fi oferit un ajutor de la stat de 15 milioane de euro care să sprijine programele informative, culturale şi educative.
„Intelegand obiectivul Guvernului de a stimula operatorii economici ce sprijina interesul public in domeniul informarii si culturii, BRAT apreciaza ca o astfel de initiativa este benefica si utila in domeniul audiovizualului si in egala masura in domeniul presei scrise si al mediului online”, se arată în poziţia BRAT.
„Cele doua medii mentionate, presa scrisa tiparita si mediul online, se confrunta cu o serie de dificultati persistente si severe, aceste medii alocand resurse financiare si umane importante pentru productia si distribuirea de programe informative, culturale sau educative, articole care in termeni economici sunt mai putin eficiente”, au mai arătat aceştia.
Comunicatul integral, în continuare:
Continutul de calitate ajunge la publicul larg in egala masura prin tv, radio, presa scrisa si mediul online. Ajutorul de stat trebuie sa urmareasca interesul publicului larg si modul in care acesta se informeaza.
Biroul Roman de Audit Transmedia (BRAT) apreciaza intentia Guvernului Romaniei, manifestata prin aprobarea OUG din data de 10 iunie 2015, care are obiectivul de a oferi ajutor de stat operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc si difuzeaza emisiuni informative, culturale şi educative, de interes public.
Intelegand obiectivul Guvernului de a stimula operatorii economici ce sprijina interesul public in domeniul informarii si culturii, BRAT apreciaza ca o astfel de initiativa este benefica si utila in domeniul audiovizualului si in egala masura in domeniul presei scrise si al mediului online. Emisiuni sau articole informative, culturale si educative de interes public sunt difuzate atat prin intermediul audiovizualului (radio si TV), cat si prin intermediul presei scrise tiparite si al mediului online.
Cele doua medii mentionate, presa scrisa tiparita si mediul online, se confrunta cu o serie de dificultati persistente si severe, aceste medii alocand resurse financiare si umane importante pentru productia si distribuirea de programe informative, culturale sau educative, articole care in termeni economici sunt mai putin eficiente (au valoare comerciala mult redusa comparativ cu articole sau materiale de divertisment).
Oferirea de ajutor de stat in domeniul audiovizualului, fara a sprijini in egala masura domeniul presei scrise si al mediului online, va crea, in opinia BRAT, dezechilibre semnificative in mass media si va aduce un avantaj economic domeniului audiovizual. Pentru a-si atinge cat mai bine obiectivul de a oferi publicului larg continut de calitate, informativ, cultural si educativ, Guvernul trebuie sa aiba in vedere ca diseminarea acestui tip de continut se realizeaza prin intermediul tuturor celor 4 medii (tv, radio, presa scrisa, online). Astfel, oferirea ajutorului de stat echilibrat intre cele 4 medii poate fi solutia otima pentru atingerea obiectivului asumat.
Criteriile de alocare a acestor ajutoare de stat, pe de o parte intre cele 4 medii (tv, radio, presa scrisa, online), cat si in interiorul fiecarui mediu intre diversele posturi tv, statii radio, publicatii, siteuri de continut, trebuie si pot fi realizate pe criterii de performanta, transparenta si independenta, care sa asigure impartialitatea si corectitudinea alocarii acestor fonduri. In acest sens, BRAT realizeaza de peste 15 ani studii relevante in domeniul presei scrise (auditul de tiraje si Studiul National de Audienta) si al domeniului online (Studiul de Audienta si Trafic Internet), recunoscute de industria de profil si jucatorii din domeniu, validate de utilizarea unor standarde internationale recunoscute in masurarea media.
Rezultatele privind performantele publicatiilor si siteurilor sunt publice si pot fi consultate la www.brat.ro, iar informatii mai detaliate privind continutul si profilul publicului pot fi puse la dispozitie la solicitare.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu