Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării va analiza o plângere din partea jurnalistei Eli Roman şi a mai multor ONG-uri, în privinţa atitudinii realizatorilor Mircea Badea şi Mihai Gâdea faţă de jurnalista Realitatea TV.
Mircea Badea a primit o citaţie de la CNCD pentru a da explicaţii în acest caz, după cum se arată într-o postare pe pagina acestuia de Facebook.
Aceasta a fost jignită în repetate rânduri după un incident care a avut loc la Realitatea TV în luna martie, când Eli Roman a avut un blocaj chiar în momentul în care era în direct. Aceasta a explicat ulterior că blocajul a fost cauzat de faptul că era însărcinată în cinci săptămâni şi a avut o cădere de glicemie.
În ciuda explicaţiilor, Mircea Badea şi Mihai Gâdea i-au criticat dur pe jurnalistă şi pe soţul acesteia, Stelian Negrea. „Realizatorii de la Antena 3 fac comentarii şi gesturi ofensatoare, inclusiv mimand comportamentul unei persoane cu dizabilităţi fizice”, se arată într-un comunicat al Asociaţia Jurnaliştilor Europeni, citat de paginademedia.ro, AICI.
O sesizare a ajuns, la momentul respectiv, şi la Consiliul Naţional al Audiovizualului, însă până acum nu a fost analizată.
https://youtu.be/TGQ_A6S11ow
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Era la misto, pentru ca facuse ala o gafa monumentala.
Fara plangerea asta, nu ar mai fi publicat toata lumea filmuletul si momentul asta jenant ar fi fost uitat si ingropat.
Dar nu, sa-l tinem in actualitate !
Bine ca nu a lovit-o MB cu o nuia peste fund, ca i-ar fi dat Stelica chilotii jos, ca sa arate urma.
Toata lumea uitase de aceasta faza jenanta, trecuse, nu mai exista!
Iata ca avem acum sansa sa o revedem si sa o pastram vie in minte.
Asta inseamna sa nu ai capacitatea de a ierta.
Iti faci tot tie rau, adica victimei.