Stelian Tănase, şeful TVR, a trimis Guvernului României o scrisoare prin care cere un sprijin financiar pentru „cheltuielile logistice şi tehnice” ale transmisiunilor Jocurilor Olimpice de Vară Rio 2016.
Potrivit documentului, pe care paginademedia.ro îl prezintă în continuare, suma necesară s-ar ridica la 560.000 de dolari. „Deşi cheltuielile tehnice vor fi mai mici decât cele de la JO de Vară de la Londra 2012, ele depăşesc posibilităţile financiare ale TVR”, se arată în scrisoarea şefului TVR.
"Televiziunea Română deţine drepturile TV exclusive pentru această competiţie sportivă şi va transmite în direct sau înregistrat în jur de 400 de ore pe TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR HD, plus interviuri, reportaje şi corespondenţe pentru jurnalele sportive şi ştiri cu şi despre sportivii români de la JO. Situaţia financiară a TVR nu s-a îmbunătăţit, astfel încât, alături de colegii din Consiliul de Administraţie (CA) al Televiziunii Române, vă solicit susţinerea Guvernului în vederea transmiterii Jocurilor Olimpice de Vară 2016 din Brazilia", îşi argumentează demersul conducerea Telreviziunii publice.
Documentul integral, în continuare:
Stimate domnule Prim-Ministru,
Televiziunea publică este preocupată să asigure accesul tuturor cetăţenilor din România la programe de interes naţional, conform misiunii sale.
Cele mai urmărite producţii TV sunt cele sportive. De altfel, competiţii sportive precum Jocurile Olimpice de Vară şi de Iarnă, Campionatele Mondiale şi Europene de Fotbal şi meciurile oficiale ale echipei naţionale de fotbal sunt definite ca evenimente de importanţă majoră şi de către Guvernul României, conform H.G. nr. 47/2003.
De la preluarea mandatului, am făcut publică situaţia TVR, am informat constant Guvernul despre starea financiară a TVR sau demersurile pe care le facem în achiziţionarea acestor evenimente de importanţă majoră, iar în unele cazuri punctuale, cum este şi cel de faţă, v-am cerut sprijinul.
Situaţia financiară a TVR nu s-a îmbunătăţit, astfel încât, alături de colegii din Consiliul de Administraţie (CA) al Televiziunii Române, vă solicit susţinerea Guvernului în vederea transmiterii Jocurilor Olimpice de Vară 2016 din Brazilia.
Televiziunea Română deţine drepturile TV exclusive pentru această competiţie sportivă şi va transmite în direct sau înregistrat în jur de 400 de ore pe TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi TVR HD, plus interviuri, reportaje şi corespondenţe pentru jurnalele sportive şi ştiri cu şi despre sportivii români de la JO.
În vederea transmiterii de la faţa locului, CA al TVR a aprobat o serie de cheltuieli pentru activităţi logistice şi în acest moment ne aflăm în faza de a solicita organizatorilor comenzile pentru echipamentele tehnice, indispensabile pentru orice transmisie TV. Deşi cheltuielile tehnice vor fi mai mici decât cele de la JO de Vară de la Londra 2012, ele depăşesc posibilităţile financiare ale TVR.
Jocurile Olimpice de Vară sunt extrem de populare, iar rezultatele sportivilor români sunt foarte bune. De exemplu, la JO de la Londra, România s-a situat pe locul 27 în clasamentul pe naţiuni, din 204 ţări participante, cu 9 medalii - 2 de aur, 5 de argint şi 2 de bronz.
În aceste condiţii, adresăm Guvernului României solicitarea de a ne sprijini financiar pentru cheltuielile logistice şi tehnice ale transmisiunilor Jocurilor Olimpice de Vară Rio 2016, în valoare de 560.000 USD.
În speranţa că veţi da curs demersului nostru, vă asigurăm de întreaga noastră consideraţie.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Pai Telekomul arunca zeci de milioane de euro pe promovare dar nu sunt in stare sa bage cablu...merg pe televiziunea pe satelit cu audiente mizere- sa umple tara de ligheane...