Skip to main content

A doua ediţie Vorbeşte lumea: 5,4,3. Pro TV, locul cinci la nivel naţional, după România TV, patru la oraşe şi trei pe comercial

 

AUDIENŢE. A doua ediţie Vorbeşte lumea, de pe Pro TV, a avut cifre comparabile cu prima emisiunea a show-ului, însă cu diferenţe de clasament la nivel naţional. Astfel, la a doua ediţie, Pro TV a fost pe locul cinci la nivel naţional, faţă de locul patru la debut. La oraşe o fost tot pe patru, iar pe targetul comercial, emisiunea cu NadineSoreVica Blochina şi Răzvan Fodor a fost, ca şi la debut, pe trei.

Publicitate

Rezultatele de ieri ale emisiunii au fost mai mici la nivel naţional, comparativ cu prima ediţie, aproape egale la oraşe şi cu un mic plus pe segmentul comercial.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele posturilor TV pe intervalul celei de-a doua ediţii Vorbeşte lumea (15.00-17.00):

NAŢIONAL. La nivel naţional, Vorbeşte lumea a avut o audienţă de 195.000 de telespectatori pe minut, cu aproape 25.000 sub prima ediţie. Dacă la prima ediţie Pro TV a fost pe locul patru pe interval, la a doua emisiune Vorbeşte lumea a fost pe locul cinci, după Antena 1, Kanal D, Antena 3 şi România TV.

URBAN. Pe targetul urban, emisiunea de pe Pro TV a avut aproape aceeaşi audienţă ca la debut: 131.000 ieri, faţă de 135.000 alaltăieri. Şi-a păstrat locul: patru, după Antena 1, Kanal D şi Antena 3.

COMERCIAL. Un uşor plus pe segmentul comercial pentru Vorbeşte lumea: 81.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani la a doua ediţie a show-ului, faţă de 74.000 la prima.

Pro TV are locul trei pe acest target. Comparativ cu prima zi a showului Vorbeşte lumea, pe intervalul emisiunii au fost fluctuaţii de audienţă şi la primele două locuri: Antena 1 a avut ieri 125.000 de telespectatori (cu 50.000 sub intervalul 15.00-17.00 de luni), însă Kanal D a avut un plus: peste 100.000 de persoane pe targetul comercial (faţă de 75.000 luni).

Audienţa posturilor TV marţi, 14 iulie, pe intervalul emisiunii Vorbeşte lumea, la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 659.000 3.6 16.1
2 Kanal D 543.000 2.9 13.3
3 Antena 3 263.000 1.4 6.4
4 Romania TV 215.000 1.2 5.3
5 Pro TV 195.000 1.1 4.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România. **Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv. 

Audienţa posturilor TV marţi, 14 iulie, pe intervalul emisiunii Vorbeşte lumea, în mediul URBAN:

URBAN Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 342.000 3.4 14.8
2 Kanal D 256.000 2.5 11.1
3 Antena 3 192.000 1.9 8.3
4 Pro TV 131.000 1.3 5.6
5 Romania TV 125.000 1.2 5.4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş. **Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv. 

Audienţa posturilor TV marţi, 14 iulie, pe intervalul emisiunii Vorbeşte lumea, pe segmentul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 125.000 2.5 15.3
2 Kanal D 102.000 2 12.5
3 Pro TV 81.000 1.6 10
4 Antena 3 48.000 1.1 5.9
5 Acasa 37.000 0.7 4.6

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Horia Horia
    :)) Dumnezeu sa ii ierte dar am cunoscut telespectatori care sunt oale si ulcele de vreo 15 ani si vor afla deznodamantul serialului pe lumea cealalta :))
  • Florin Florin
    lasa ca aflam la sfarsitul lunii cat face Inima de frate. :)) oricum, are maxim o scadere de 0,5%. nu e drama.
  • Florin Florin
    logica fiind? Protv-ul are probleme la orele astea de pe vremea lui Sarbu. Cesnavivius face ceea ce trebuie facut : cauta solutii.
  • Florin Florin
    de fapt cred ca de acolo se trag o parte din problemele pe care le are azi Protv-ul in daytime. Ani la rand, publicul general a fost obisnuit sa evite Protv-ul datorita acestui serial interminabil. Fanii il plac, dar restul publicului nu putea sa stea un minut la serial. Sunt convins ca sunt oameni care cred ca la 16 tot serialul asta va fi pentru inca o mie de ani. :))
  • Florin Florin
    spam. :)) Paginademedia, ati aprobat de 3 ori comentariul asta ieri la articolul cu audiente. azi il aprobati din nou la alt articol? eu am crezut ca e o eroare ieri.
  • Florin Florin
    multumesc. nu stiam ca sunt postate acolo fara sa apara si un articol.
  • protoist protoist
    cum spuneam :-, cesnavivius, pleaca acasa I
  • Bogdan Agapitei Bogdan Agapitei
    Chiar nu pricep de ce vor cu orice pret sa manelizeze si sa “imbolnaveasca” acel tronson de pranz. Poate cineva, va rog, sa traduca aceasta intrebare in lituaniana si sa o trimita direct la CEO? Nu de altceva, dar la ce pupinfundisti sunt in jurul lui Cernobalcius, nimeni nu va avea vreodata curajul sa ridice astfel de probleme acolo.
  • Iosif Iosif
    Ar fi trebuit sa lase Tanar si Nelinistit in continuare pe PRO TV. Sunt persoane care urmaresc de ani de zile serialul asta, pe intervalul 15:00-17:00.
  • Expertul, Expertul,
    @Andrei constantin, Pana in Primavara lui 2015, de la 15.00 la 17.00, ProTV a difuzat filme, iar audientele au fost asemanatoare cu vorbeste lumea pe comercial. Filmele sunt urmarite in majoritate de barbati, iar in Day Time in proportie foarte mare infata televizorului sunt femei!
  • Expertul, Expertul,
    Nu cred ca se astepta cineva ca noul show sa fie lider de audienta! ProTV are probleme in Day Time de cativa ani. te vreau langa mine si mireasa pentru fiul meu sunt greu de depasit, au telespectatoarele lor fidele si e greu sa schimbi obiceiurile de consum peste noapte. S-a incercat cu filme, seriale americane, seriale turcesti si lectii de viata, iar audientele au fost asemanatoare cu cele obtinute de vorbeste lumea. Foarte Probabil pana se va gasi reteta cu care ProTV sa fie lider se vor face inca multe incercari. La vorbeste lumea au fost alesi gresit prezentatorii, iar continutul e prea curat fata de ce sunt obisnuiti romanii sa urmareasca la TV.
  • Iulian Iulian
    pai atunci reluarea Puterea destinului si Lectii de viata. Comparatia trebuie macar facuta.. Daca cele doua faceau audienta mai mare, nu vad un viitor bun pentru Barfeste lumea
  • Florin Florin
    pe un target e pe plus, pe altul pe minus, iar pe al treilea cam la fel. vedetele sunt refolosite de toate televiziunile. emisiunea aia oricum nu va fi doar despre vedete. cu Dorian Popa si Ruby incearca sa atraga pustoaicele cel mai probabil.
  • andrei-constantin andrei-constantin
    audiente divertisment luna iunie aici : http://www.paginademedia.ro/tip_audienta/divertisment/?an=2015&luna=6
  • andrei-constantin andrei-constantin
    numai bine dadeau ei un film a la jean claude si scoteau dublu cat fac astia ,bani aruncati in vant dar am asa un feeling ca doar sapt asta o sa avem parte de emisiunea asta...:)))

Trimite un comentariu

sus