AUDIENŢE. Meciul Partizan - Steaua, pierdut de Steaua cu 4-2, după ce a condus cu 2-1 la pauză, a fost cea mai urmărită partidă din această sesiune de calificări. Pro TV a avut prima poziţie pe interval, cu cifre de aproximativ trei ori mai mari decât locul următor.
Partida de la Belgrad a avut un plus de jumătate de milion de telespectatori faţă de turul de săptămâna trecută de la Bucureşti.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţa posturilor TV, la nivel urban, pe intervalul meciului Partizan - Steaua (21.30-23.20):
NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, aproape 2,5 milioane de români au urmărit meciul de pe Pro TV, cu 500.000 peste turul de la Bucureşti. Pe intervalul partidei, locul doi a fost al Antenei 1, cu aproape 900.000 de telespectatori pe post la emisiunea Te pui cu blondele, cu Dan Negru.
În minutul de vârf, la 22.54, la meciul de pe Pro TV se uitau 2.974.000 de telespectatori (16,1 rating).
URBAN. Aproape un milion şi jumătate de telespectatori a avut Partizan - Steaua la oraşe. Pe locul doi, după Pro TV, Antena 1 avea o medie de 500.000 de telespectatori.
COMERCIAL. Meciul de pe Pro TV a atras aproape 700.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani. Pe targetul comercial, cota de piaţa a partidei a fost de peste 40%, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din telespectatorii între 18 şi 49 de ani care se uitau la televizor erau pe Pro TV.
Pe segmentul comercial, Antena 1 a avut 280.000 de telespectaori, de peste două ori mai puţin decât meciul de pe Pro TV.
Audienţa posturilor TV de miercuri, 5 august, pe intervalul meciului Partizan - Steaua (21.30 - 23.20), la nivel NAŢIONAL:
Nr. persoane | Rtg% | Share% | ||
1 | Pro TV | 2.486.000 | 13.5 | 32.5 |
2 | Antena 1 | 894.000 | 4.8 | 11.7 |
3 | Kanal D | 526.000 | 2.9 | 6.9 |
4 | Antena 3 | 467.000 | 2.5 | 6.1 |
5 | Prima TV | 361.000 | 2.0 | 4.7 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV de miercuri, 5 august, pe intervalul meciului Partizan - Steaua (21.30 - 23.20), în mediul URBAN:
Nr. persoane | Rtg% | Share% | ||
1 | Pro TV | 1.488.000 | 14.7 | 36.1 |
2 | Antena 1 | 527.000 | 5.2 | 12.8 |
3 | Antena 3 | 307.000 | 3.0 | 7.5 |
4 | Kanal D | 236.000 | 2.3 | 5.7 |
5 | Prima TV | 109.000 | 1.1 | 2.6 |
*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.
**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.
Audienţa posturilor TV miercuri, 5 august, pe intervalul meciului Partizan - Steaua (21.30 - 23.20), pe segmentul COMERCIAL:
Nr. persoane | Rtg% | Share% | ||
1 | Pro TV | 688.000 | 13.6 | 40.1 |
2 | Antena 1 | 277.000 | 5.5 | 16.1 |
3 | Antena 3 | 72.000 | 1.4 | 4.2 |
4 | Kanal D | 64.000 | 1.3 | 3.8 |
5 | Prima TV | 58.000 | 1.1 | 3.4 |
Audienţa meciului din tur Steaua - Partizan, aici
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii