Banca ING este cel mai mare creditor al companiei Mediafax S.A., potrivit tabelului preliminar al creanţelor.
Practic, cea mai mare parte a creanţelor – peste 15 milioane din 20 de milioane de euro - este dată de creditul către banca ING. Pe listă mai apar, cu sume mai mici, Pro TV SRL, Orange, UPC şi Adrian Sârbu, cu câteva mii de euro din remuneraţia lunară.
Lista creditorilor a apărut în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă în urmă cu două zile şi a fost publicată de site-ul supervizor.ro
Printre companiile de pe lista creditorilor se numără şi firme din grupul deţinut de Adrian Sârbu care au împrumutat compania – Mediafaxevents sau Publione. Apare şi Alerria Management, cu 750.000 de euro din contractul de subînchiriere.
Mediafax S.A. a intrat în insolvenţă la data de 6 iunie, la cererea creditorului Publione Media, companie din grupul deţinut de Adrian Sârbu. În cererea depusă la Tribunalul Bucureşti, scrie supervizor.ro, a invocat faptul că “a acordat debitoarei mai multe împrumuturi în valoare totală de 733.000 lei care nu au fost restituite”.
Din creditorii Mediafax S.A.:
ING Bank – 15,5 milioane de euro
ANAF – 1,9 milioane de euro (200.000 de euro creanţă garantată şi 1,7 milioane de euro creanţă bugetară "înscrisă sub condiţie suspensivă până la finalizarea inspecţiei fiscale"
Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Organismul Regional pentru POSDRU Regiunea Bucureşti – Ilfov – 820.000 de euro. Tabelul precizează că "creanţa creditorului a fost admisă sub condiţia suspensivă a neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractele de finanţare, până la finalizarea perioadei de sustenabilitate, respectiv 31.07.2015"
Alerria Management – 750.000 de euro
France Presse – 137.000 de euro
Publione Media – 176.000 de euro
Orange – 47.000 de euro
Solvit Networks (servicii IT) – 35.000 de euro
Pro TV SRL – 24.000 de euro
UPC – 20.000 de euro
Work Consulting – 26.000 de euro
Mediafaxevents – 22.000 de euro
Adrian Sârbu – 4.500 de euro, rest plată remuneraţie lunară ca director general Mediafax
Lista completă a creditorilor Mediafax S.A., aici
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii