Ramona Păun s-a alăturat echipei de prezentatori a Ştirilor PRO TV din sport. După o lungă perioadă petrecută la staţia PRO TV din Sibiu, în calitate de reporter şi corespondent, Ramona a venit la Bucureşti, unde a ocupat timp de şase ani pupitrul ştirilor Sport.ro.
Ramona Păun: „E o realizare uriaşă pentru mine şi mă bucur pe deplin de ea. Sunt fericită că mi s-a dat şansa să prezint cel mai important jurnal sportiv din România. M-am obişnuit repede cu noua postură, asta pentru că sunt înconjurată de aceiaşi oameni cu care am lucrat în ultimii şapte ani în PRO TV. Fac ceea ce îmi place cu adevărat, într-o televiziune care te obligă să fii mai bun de la o zi la alta. Sper ca şi telespectatorii să mă primească la fel de bine cum am primit eu vestea!”
Ramona a început să prezinte ştirile sportive la matinalul Ştirilor PRO TV, iar începând din acest weekend, aceasta trece şi la jurnalul de seară.
UPDATE. Ramona Păun vine în locul Alexandrei Stoian, fostă ştiristă a postului, care o înlocuise pe Raluca Arvat, plecată în concediu de maternitate. Din informaţiile paginademedia.ro, Alexandra Stoian a părăsit televiziunea din Pache Protopopescu.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii