Dorothea Ionescu Vânău, într-un text remarcabil: Românie, cum de te-au furat toţi mogulii ăştia bişniţari şi te-au vândut pe nimic, la colţ de stradă, ca pe o târfă? Românie, ce proastă ai fost!

PAGINADEMEDIA GUEST WRITER. “Te-ai făcut mare, acum. Nu mai eşti la vremea în care credeai că există Generaţia PRO, nici la vremea în care îţi plăceau Coşarcă şi cu Tucă, nici la aia în care te dezgustau Antenele, nici la aia în care credeai că Măruţă te reprezintă, cu ruşine mare în cuget şi simţiri, deci putem vorbi liniştiţi despre biblioraftul nr.46, de la DNA”. Aşa îşi începe textul pentru Paginademedia.ro Guest Writer Dorothea Ionescu Vânău, profesionist cu ani vechime în managementul principalelor televiziuni din România, Pro TV şi Antena 1.

O analiză profundă, pertinentă, a modului în care mogulii au influenţat societatea şi a situaţiei în care suntem acum. Totul, sub forma unei scrisori deschise pentru România mea.

“În viaţa noastră s-a întâmplat, însă, ceva minunat, România mea! Doi moguli (pe care n-am să-i numesc pentru că au ajuns să împartă destinul aceluiaşi personaj colectiv), foşti privilegiaţi, cumva, de regimele anterioare, au ajuns să împartă, cumva, aceeaşi celulă ”, scrie Dorotheea Ionescu Vânău.

Despre “mogulul românesc” şi “mogulul străinesc”, în textul pentru Paginademedia Guest Writer:

"Înainte vreme, unul dintre ei s-a cocoţat cu o cameră video la balconul orwellian, ca să-l paparazzeze pe Ceauşescu, în imunda-i ieşire din scenă; dar simplul fapt că s-a aflat în balcon i-a dat mogulului perspective nemărginite. A fost în aparatul de stat cefesenist, a devenit un zeu, chiar tu ai început să-l venerezi, adu-ţi aminte."

"Altul, agăţat de un picior din hidra cu membre siloase ale lui Ceauşescu, a strâns provizii, a dus-o bine. Amândoi au crezut că te vor cuceri. Amândoi s-au îmbolnăvit de putere (…) fiindcă puterea, dacă n-avem Dumnezeu sau măcar niscai valori morale, ne înghite pe toţi în patologia ei. Amândoi au crezut că sunt infailibili, inexpugnabili, poate chiar nemuritori."

"Mogulul grupului românesc a fost condus la pieire chiar cu ajutorul nemijlocit al angajaţilor lui (se numeşte conformism politic, caută şi tu câte ceva pe Google, despre asta); adică oamenii au simţit ei, aşa, că trebuie să creeze un vodevil în jurul mogulului şi au reuşit, erau chiar mândri."

"Mogulul grupului străinesc, însă, i-a învăţat el însuşi pe angajaţi cum să meargă împreună la pieire; şi românii, cum mă vezi şi cum te văd, au râs la vodevilul lui, şi-au hrănit foamea cu imaginile lui şi speranţele cu poveştile lui. Amândoi au ajuns în aceeaşi celulă (polisemantic cuvântul, ia aminte - celulă înseamnă şi chilie, undeva, în frăţia lui etimologică, deci poate se salvează reciproc, unul pe altul, când se vor fi pocăit cumva, Doamne ajută!)."

"Susţinătorii au început să vocifereze, unii spuneau că mogulul numărul unu e un securist nenorocit, care a furat bani şi niscai suflete. Ăilalţi spuneau despre mogulul numărul doi că e un demon care a furat sufletul poporului (sufletul tău, Românie) şi nu se vede, nu se aude, nu se poate proba. Un lucru e sigur: amândoi au jinduit la banii tăi."

Dar cum de te-au furat toţi mogulii ăştia bişniţari şi te-au vândut pe nimic, la colţ de stradă, ca pe o târfă, altora? Cum de te-ai lăsat şi tu purtată de naivitatea unor formatori de opinie care au crezut ca tolomacii în nişte himere şi s-au înşelat?

Ce am fost şi ce am ajuns:

Eu, draga mea, nu vreau să pun paie pe foc, dar a fost o vreme când gândeai liber şi credeai că o să-ţi atingi şi tu visul american. Ce proastă ai fost, dulce Românie... O să zici că rămâne stânca, deşi moare valul, de acord. Dar să crezi că un mogul poate fi mai bun decât altul – asta… asta e pură sinucidere. Bine că n-ai murit de tot.

PROTV a ajuns azi în situaţia în care era Intact acum trei, patru ani, numai că alţii plătesc pentru vina ex-mogulului. Publicul asociază, acum, PROTV, cu puterea coruptă, ex-mogulul (încă mogul în percepţia publică) mai are puţin să fie condamnat, foştii angajaţi colportează denunţuri pe site-uri obscure cu iz de cocină şi ratingul se clatină pe marea delaţiunilor. Pe scurt, sunt la fel ca ăi'lalţi: stigmatizaţi ca vânduţi politic, fără disciplină, cu supremaţia pierdută, fără caracter.

Intact câştigă teren prin multitudinea de informaţii care se adeveresc. Fiecare demers jurnalistic autentic clatină toată scena presei, cum a zguduit America dosarele lui Snowden. Intacţii se suie pe mormanul de mailuri în facsimil şi dezavuează PROTV-ul în cel mai direct mod.

Efectul TV:

Nu ştim să gestionăm dezbateri reale, ne împărţim în două pro şi contre care nu ne aparţin. Poate din comoditate, poate din prelungirea puturoasă a păpuşăriei politice care împarte lumea în două, ca să nu existe nuanţe.

Nu ştim să gândim cu mintea noastră, nimeni nu e dispus să ne dezvolte spiritul critic: nici sistemul, nici şcoala, nici părinţii. Unii nu vor, alţii n-au timp. Astfel ajungem să pedepsim munca unor profesionişti şi să căscăm gura la linşaje, la "interesul naţional", la violuri şi la alte asemenea grozăvii.

Ajungem să ne agăţăm de mărci media fără să ştim de ce. Când colo, totul e marketing.

Textul integral semnat de Dorothea Ionescu Vânău:

Dragă Românie,

Te-ai făcut mare, acum. Nu mai eşti la vremea în care credeai că există Generaţia PRO, nici la vremea în care îţi plăceau Coşarcă şi cu Tucă, nici la aia în care te dezgustau Antenele, nici la aia în care credeai că Măruţă te reprezintă, cu ruşine mare în cuget şi simţiri, deci putem vorbi liniştiţi despre biblioraftul nr.46, de la DNA.

Uşor, uşor timpul s-a contractat, cum se contractă un timeline din ăla din platformele de project management şi, ca să-l exilezi în doar două pătrăţele de excel, îi aplici funcţia "collapse". Te-ai făcut mare, draga mea! Acum trebuie să te gândeşti de două ori în ce crezi şi pe cine urăşti, pe cine dezavuezi şi pe cine ai început, timid, să respecţi şi, mai mult decât orice: de ce!

Înţelepciunea cere jertfă, cere sacrificiu, aşa cum ai învăţat tu la şcoală despre Ana lui Manole, legenda de suflet a poporului român mereu încurcat între ortodoxie şi geniu popular, mereu cu un deget în barba lui Dumnezeu dar şi cu o mână agăţată de coarnele dracului, ăla care ne mănâncă de vii în manualele de religie.

Tu, draga mea, eşti bogumilică fără să ştii ce-i aia. De-aia te-ai lăsat modelată ca o plastilină, când erai mai mică, de-aia te-ai făcut victimă tocmai când credeai că eşti mândru călău al dictaturii. Îmi pare tare rău pentru tine, poate trebuia să înveţi să te educi mai bine, să te lepezi de dualitate.

Doi moguli au ajuns să împartă aceeaşi celulă

În viaţa noastră s-a întâmplat, însă, ceva minunat, România mea! Doi moguli (pe care n-am să-i numesc pentru că au ajuns să împartă destinul aceluiaşi personaj colectiv), foşti privilegiaţi, cumva, de regimele anterioare, au ajuns să împartă, cumva, aceeaşi celulă.

Înainte vreme, unul dintre ei (nici nu mai contează care, eşti de acord cu mine), s-a cocoţat cu o cameră video la balconul orwellian, ca să-l paparazzeze pe Ceauşescu, în imunda-i ieşire din scenă; dar simplul fapt că s-a aflat în balcon i-a dat mogulului perspective nemărginite. A fost în aparatul de stat cefesenist, a devenit un zeu, chiar tu ai început să-l venerezi, adu-ţi aminte.

Altul, agăţat de un picior din hidra cu membre siloase ale lui Ceauşescu, a strâns provizii, a dus-o bine. Amândoi au crezut că te vor cuceri.

Amândoi s-au îmbolnăvit de putere (revezi, draga mea, la minutul 17:50, scena aia din Hotel de Lux, în care fiul tiranului ridicat pe crime şi cadavre străbate biroul măreţ şi ajunge la Director, în sala paşilor pierduţi - ca să înţelegi ce vreau să spun), fiindcă puterea, dacă n-avem Dumnezeu sau măcar niscai valori morale, ne înghite pe toţi în patologia ei. Amândoi au crezut că sunt infailibili, inexpugnabili, poate chiar nemuritori. Amândoi împart, acum, aceeaşi celulă (dacă nu fizic, măcar borgesian). Fă o încercare şi imaginează-ţi cum sună conversaţia lor, captivi în acelaşi destin. Aşa, frumos, ca la Pirandello, în Colloquio con la madre.

Şcoala şi televiziunea: televiziunea nu aplică pedepse pentru ne-uitare, şcoala o face brutal: în fiecare zi pune absenţe

Ca să înţelegi şi mai bine, aş vrea să-ţi vorbesc puţin de Neil Postman, un profet care s-a ridicat deasupra noastră, a tuturor şi de care nu prea s-a auzit prin părţile noastre. Unul din taţii spiritului critic pe care tu abia acum începi să-l înţelegi, când ai început să ajungi la înţelepciune.

Omul ăsta a scris acum câteva decenii, într-o revistă de specialitate (scrie-mi pe privat dacă vrei să citeşti micul lui studiu, ţi-l dau pe mail - mă găseşti pe Facebook, desigur), un articol ştiinţific despre relaţia dintre televiziune şi gândire, în care compara programa şcolară cu "programa" televiziunii.

Zice că, în vreme ce televiziunea operează cu imagini concrete, unice, neparafrazabile - şcoala se impune prin cuvinte: abstracte, conceptuale, traductibile.

Că în vreme ce televiziunea apelează direct la emoţii bazate pe un tip de simbolism digital, şcoala cere o sofisticată procesare cognitivă. Că, în timp ce televiziunea nu aplică pedepse pentru ne-uitare, şcoala o face brutal: în fiecare zi pune absenţe, dă note care pot distruge.

Că în timp ce conţinutul predat de şcoală e ca o piesă de teatru cu introducere, conţinut şi încheiere televiziunea e ca un vodevil cu evenimente, imagini şi poveşti disparate şi fără continuitate, reversibile şi interşanjabile, între care nu există nicio relaţie.

Ia, spune, Românie, - înainte să te enervezi - tu, la care şcoală ai fost? Te simţi sofisticată cognitiv? Sau, mai degrabă, emoţională, umorală, furioasă ori, după caz, înlăcrimată de poveştile mogulului iubit? Empatizez cu tine oricare ar fi realitatea, că şi cu mine s-a milostivit cineva să empatizeze, la un moment dat, când am simpatizat cu felurite întreprinderi de moguli.

Mogulul grupului românesc şi mogulul grupului străinesc

De-aia aş vrea să-ţi spun cum văd eu povestea asta. Cel mai mare grup de media românesc se înfruntă, de mulţi ani, cu cel mai mare grup de media străinesc.

În principiu, mogulul grupului românesc a fost condus la pieire chiar cu ajutorul nemijlocit al angajaţilor lui (se numeşte conformism politic, caută şi tu câte ceva pe Google, despre asta); adică oamenii au simţit ei, aşa, că trebuie să creeze un vodevil în jurul mogulului şi au reuşit, erau chiar mândri.

Mogulul grupului străinesc, însă, i-a învăţat el însuşi pe angajaţi cum să meargă împreună la pieire; şi românii, cum mă vezi şi cum te văd (ai văzut Bădăranii, nu? tot la televizor, desigur), au râs la vodevilul lui, şi-au hrănit foamea cu imaginile lui şi speranţele cu poveştile lui. Amândoi au ajuns în aceeaşi celulă (polisemantic cuvântul, ia aminte - celulă înseamnă şi chilie, undeva, în frăţia lui etimologică, deci poate se salvează reciproc, unul pe altul, când se vor fi pocăit cumva, Doamne ajută!).

Susţinătorii au început să vocifereze, unii spuneau că mogulul numărul unu e un securist nenorocit, care a furat bani şi niscai suflete. Ăilalţi spuneau despre mogulul numărul doi că e un demon care a furat sufletul poporului (sufletul tău, Românie) şi nu se vede, nu se aude, nu se poate proba. Un lucru e sigur: amândoi au jinduit la banii tăi.

Românie, cum de te-au furat toţi mogulii ăştia bişniţari şi te-au vândut pe nimic, la colţ de stradă, ca pe o târfă, altora?

Asta e şi povestea ta. O poveste în care te-ai uitat la un televizor cuminte, după care te-ai uitat la alt televizor cosmopolită şi te-au furat imaginile şi iar te-ai uitat la primul televizor şi iar la al doilea; ai crezut tot ce ţi-au spus, ca la şcoală.

Şi, după douăzeci de ani (ăsta e titlul unei emisiuni care părea bună) uite cum stai în mijlocul câmpului şi te-ntrebi cum de ai rămas tu cu salariul tăiat, cu prietenul pierdut din patimi politice, cu creditul ăla neperformant, cu facturile plătite la marii capitalişti globali, cu copilul manelist şi cu soacra mutilată într-un spital care i-a operat piciorul greşit, cu nepoata violată într-un sat şi cu mătuşa bătută cu bestialitate de bărbatul ei telespectator care, în cele din urmă, a răpus-o cu zece lovituri de topor.

Dar cum de te-au furat toţi mogulii ăştia bişniţari şi te-au vândut pe nimic, la colţ de stradă, ca pe o târfă, altora? Cum de te-ai lăsat şi tu purtată de naivitatea unor formatori de opinie care au crezut ca tolomacii în nişte himere şi s-au înşelat? Ai văzut ce ruşine le e ăstora, acum? Cum au schimbat macazul, cum au început s-o critice pe doamna ministru? Ai văzut cum dau înapoi? Cu instrumente de analiză, cu enunţuri sfătoase, cu tuşe de pundit, cu aplomb jurnalistic.

Eu, draga mea, nu vreau să pun paie pe foc, dar a fost o vreme când gândeai liber şi credeai că o să-ţi atingi şi tu visul american. Mai ştii cum îi pedepseai pe ăi'lalţi? Nu le dădeai nicio şansă, zappai, zappai, treceai peste ei cu ochii închişi.

Să crezi că un mogul poate fi mai bun decât altul – asta… asta e pură sinucidere

Te-ai gândit vreodată că hoaştele astea or să se răzbune, că se întoarce roata, că poate veni o vreme când ajungi să le dai dreptate, că viaţa e imprevizibilă şi s-ar putea să nu mai ştii pe ce cale s-o iei? Că n-ai să apuci să-ţi faci căsuţa cu grătar in the backyard, cu gard alb şi frigider dublu şi - puf! - conştiinţa se dezlănţuie ca un duh din lampă şi te ia palme şi te-ntreabă cum ai putut să fii aşa netoată, cum să nu ştii tu că nu poţi cumpăra vise nici dacă-ţi pui creierul gaj?

Un vodevil, ar spune profetul... Ce proastă ai fost, dulce Românie... O să zici că rămâne stânca, deşi moare valul, de acord. Dar să crezi că un mogul poate fi mai bun decât altul – asta… asta e pură sinucidere. Bine că n-ai murit de tot.

De-aia zic, aş vrea să te rog ceva. Lasă-i acolo, captivi în destinul lor, pe moguli; în definitiv e treaba lor cum se descurcă. Hai să vedem împreună ce-a rămas din toată povestea asta, unde ne aflăm acum. Poate te ajută cu ceva.

O să încerc şi eu să joc rolul punditului, cu instrumente de analiză, cu enunţuri sfătoase, cu aplomb jurnalistic etc, poate-ţi atrag atenţia, că te-ai obişnuit aşa. Deşi nu cred că o să reuşesc.

Nu ştim să gândim cu mintea noastră. Ne împărţim în două pro şi contre care nu ne aparţin.

1. Nu ştim să gestionăm dezbateri reale, ne împărţim în două pro şi contre care nu ne aparţin. Poate din comoditate, poate din prelungirea puturoasă a păpuşăriei politice care împarte lumea în două, ca să nu existe nuanţe. Dar maniheismul omoară liniştea ontologică, fiindcă nu putem şti cine câştigă. Iar cauzele păpuşăriilor nu sunt ale noastre, sunt mereu ale lor.

2. Nu ştim să gândim cu mintea noastră, nimeni nu e dispus să ne dezvolte spiritul critic: nici sistemul, nici şcoala, nici părinţii. Unii nu vor, alţii n-au timp. Astfel ajungem să pedepsim munca unor profesionişti şi să căscăm gura la linşaje, la "interesul naţional", la violuri şi la alte asemenea grozăvii. Ajungem să ne agăţăm de mărci media fără să ştim de ce. Când colo, totul e marketing. Păi, dacă-i p'aşa, atunci mă uit la Russia Today, măcar din respect pentru un marketing de calitate, care nu-mi jigneşte inteligenţa. Question more. Nici pomeneală de Gândeşte Liber sau Mereu Aproape; Question More. Indubitabil, dacă o să question more o să identifici şi bias-ul Kremlinului şi o să ajungi să amuşinezi informaţia pură sau măcar umbra ei. Aşa şi cu mamuţii noştri media.

3. Ce rău îmi pare de Mediafax! Nu că n-ar fi fost dintotdeauna, şi ea, parte dintr-un sistem care nu ne-a aparţinut. Nu că n-ar fi avut şi ea, probabil, mereu un om destinat să preia comenzile acţionariatului. Dar parcă rămăsese o oază la care să te adapi mai des. Parcă, totuşi, energiile tuturor celor care au făcut acolo şcoala sau ucenicia sau au învăţat respectul faţă de actul profesional s-au strâns cumva cosmic de la distanţă şi au trimis deasupra un fel de văl protector.
4. Când am văzut-o pe lista din biblioraftul nr. 46, m-a durut burta de nervi (mai cu seamă că ea a dat în exlusivitate ştirea cu Breazu care i-a plătit doamnei ministru, din mită, aniversarea fastuoasă). Un reporter profesionist a depistat-o într-un dosar, aşa cum alt reporter profesionist a găsit biblioraftul nr.46. În celula mogulilor grădina are multe poteci, da. Iar eu mi-aş dori să fie fals biblioraftul ăsta.
5. În momentul de faţă, în România nu mai sunt decât câţiva oameni care se pot numi jurnalişti, dar ei nu mai aparţin presei, se îmbată cu mirosul propriului meşteşug şi scriu, scriu, scriu cu patimă şi bucurie. În unele zile n-au ce mânca, dar ei tot scriu, fiindcă nu i-a interesat niciodată unde e frigiderul. Ceilalţi, sunt toţi actori într-o piesă, îşi poartă drama în ei, cum zicea Pirandello. Nici "like" nu mai pot da confraţilor concurenţi, de frică să nu spună lumea că s-au dat cu duşmanul. Care să fie duşmanul?
6. PROTV a ajuns azi în situaţia în care era Intact acum trei, patru ani, numai că alţii plătesc pentru vina ex-mogulului. Publicul asociază, acum, PROTV, cu puterea coruptă, ex-mogulul (încă mogul în percepţia publică) mai are puţin să fie condamnat, foştii angajaţi colportează denunţuri pe site-uri obscure cu iz de cocină şi ratingul se clatină pe marea delaţiunilor. Pe scurt, sunt la fel ca ăi'lalţi: stigmatizaţi ca vânduţi politic, fără disciplină, cu supremaţia pierdută, fără caracter. Ce dezamăgire! Dacă nu face un plan de criză în care să se disocieze de ex-mogul, în care să trimită la plimbare ipocriţii, în care să cheme în judecată delatorii - va intra în comă direct într-un spital condus de Oprescu, girat de Băsescu, finanţat de Isărescu, igienizat de Udrea şi Năstase şi, în general, de toţi oamenii pe care i-a ţinut la putere plătind în timpi de antenă, de tipul "ce cum vrei".
7. Intact câştigă teren prin multitudinea de informaţii care se adeveresc. Fiecare demers jurnalistic autentic clatină toată scena presei, cum a zguduit America dosarele lui Snowden. Intacţii se suie pe mormanul de mailuri în facsimil şi dezavuează PROTV-ul în cel mai direct mod. Pundiţii care odinioară bălăcăreau Intact-ul în spaţiul public, acum sunt nevoiţi să recunoască probele şi să reculeze nebărbăteşte, ca pisica faţă cu câinii. Un fenomen cu adevărat interesant şi probabil unic, fiindcă încă nu ştim cât şi cum durează ciclurile astea de izbăvire prin adevăr. Ăsta e un moment în care oamenii ar trebui să-şi ceară iertare unii altora, să se ruşineze pentru propria prostie şi să-şi exorcizeze demonii. Ăsta ar fi un exerciţiu pentru curăţirea, chiar şi timidă, a spaţiului public. O şansă, o revoluţie, o purgaţie din care se poate pleca iar de la zero. Vorba lui Marian Munteanu, în seara asta, la Realitatea: “Domne, faceţi ceva şi fiţi mai aproape unii de alţii”.
8. În momentul de faţă calitatea sau unicitatea programelor celor doi mamuţi media nu mai contează în mod autentic şi nici statistic. Sunt interşanjabile, aşa cum zicea Neil Postman. Succesul nu se mai măsoară în puncte Kantar, ci în grozăvia mormanelor de delaţiuni. Cu alte cuvinte, am ajuns din nou la o dictatură a informaţiei din care nu se poate ieşi decât zidind-o undeva pe Ana (lui Bogumil).

Caută zidul ăla (poate chiar o stâncă), dulce Românie şi asigură-te că ridici o mânăstire care să-l cuprindă, să-i închege un sens… ziditor. Asta ţi-o doresc. Nu împărţi şi tu destinul mogulilor captivi în celula aia, că e frig.

Citeşte şi:

• Pro TV, Antena 1, Mona Segall şi un eseu remarcabil: “Dacă ai fi o muscă pe umărul managerilor de la Antena 1 sau Pro TV, ţi-ai da demisia din meseria de telespectator”