Jurnalista Sorina Matei a pierdut definitiv un proces cu fostul coleg de post de la România TV, Victor Ciutacu. Aceasta va trebui să-i plătească lui Ciutacu daune de morale în valoare de 3.000 de lei.
Ciutacu a acţionat-o în judecată pe Sorina Matei în mai 2013, după ce aceasta a făcut o serie de afirmaţii jignitoare pe blogul personal, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.
„Cred că pe lumea asta există oameni şi jeguri umane. Individul Ciutacu este, în opinia mea şi fără pic de îndoială, un jeg uman. Un om care se tranzacţionează la nesfârşit pentru un pumn de bani ca să înjure pe unul sau pe altul, în funcţie de cine oferă mai mult, nu are ce căuta în breasla asta”, a scris la acea vreme Sorina Matei, după ce Ciutacu i-a devenit coleg la România TV.
În luna decembrie 2014, prima instanţă, Judecătoria Sectorului, 1 a decis în favoarea lui Ciutacu, însă sentinţa nu a fost definitivă. Sorina Matei, dar şi Victor Ciutacu au făcut atunci apeluri, care au fost judecate de Tribunalul Bucureşti. Instanţa a decis să-i respingă ambele apeluri ca nefondate. Astfel se menţine decizia din decembrie 2014, a Judecătoriei.
Decizia Judecătoriei, pe scurt:
Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta – reclamantă la plata către reclamantul – pârât a sumei de 3.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale. Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte faptele imputate de pârâta – reclamantă anterioare datei de 13.11.2010. Respinge cererea reconvenţională având ca obiect aceste fapte ca prescrisă. Respinge în rest cererea reconvenţională ca neîntemeiată. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
Printre expresiile folosite de Sorina Matei la adresa lui Ciutacu s-au numărat:
- „Individul Ciutacu este, în opinia mea şi fără pic de îndoială, un jeg uman”
- „Un individ care pupă în fund infractorii, lumea crimei organizate”
- „Un posesor de orificii şi atât” „jegurile umane gen Ciutacu”
- „Un mahalagiu şi fustangiu de cea mai joasă speţă”
- „…*câtă nesimţire şi cât tupeu poţi să ai? Dar ca să faci toate astea, trebuie să te numeşti Victor Ciutacu”
- „…*se tranzacţionează la nesfârşit pentru un pumn de bani ca să înjure pe unul sau pe altul”
- „…*pupă în fund infractorii, lumea crimei organizate, pune puşcăriabilii pe piedesal şi îi ridică în slăvi cu gura plină”
- „…*suge bani de la instituţii ale statului (vezi cazul APAPS) – dar şi din alte afaceri”
- „În ultimii 5 ani, acest personaj a aruncat cu atâtea tone de noroi, mizerie, rahat şi lături în oricine i-a stat în cale, în oricine i-a afectat interesele penale şi financiare până la urmă”
- „Un om care până la urmă trăieşte din şpăgi pe bandă rulantă*”
- „… *se îmbată prin restaurante de lux cu politicieni şi oameni de afaceri importanţi şi foarte controversaţi”.
Pe de alta parte trebuie sa-mi exprim ceva indoieli despre justitie atunci cand cineva trebuie sa plateasca despagubiri pentru astfel de afirmatii dar "jurnalisti" ca Badea sau Gadea inca au voie sa iasa pe strada.