The New York Times vrea să îşi dubleze veniturile provenite din digital până în 2020. Cifra pe care şi-o propune este impresionantă: 800 de milioane de dolari. Ca să reuşească vor avea nevoie de o îmbunătăţire a serviciilor către cei mai buni clienţi cât şi de o conversie mai eficientă a numărului de cititori ocazionali în cititori fideli, scrie niemanlab.org într-o amplă analiză.
Planul a fost inclus într-un document intitulat "Memo-ul 2020", un document la care au lucrat Mark Thompson, CEO Times, împreună cu Editorul Dean Baquet, chief revenue officer Meredith Levien şi vice preşedintele executiv pentru produse digitale Kinsey Wilson.
Ce direcţie are publisherul american prin Memo-ul 2020?
Times îşi setează ca obiectiv dublarea veniturilor din digital la 800 milioane de dolari până în 2020. În condiţiile în care 12% din cititorii Times livrează 90% din veniturile din digital, editorul Dean Baquet a afirmat:
"Trebuie să ne concentrăm pe cititorii fideli. Ca să ducem la împlinire acest obiectiv trebuie să dublăm numărul de cititori fideli care sunt fundaţia modelelor noastre de consum şi de venituri din publicitate."
Thopmson declară:"Cred că ceea ce s-a întâmplat în ultimele 12 luni este o îmbunătăţire a înţelegerii că timpul petrecut de cititori pe zona digitală este o unitate de măsură importantă şi că frecvenţa cu care aceştia revin este un atribut foarte important cât şi un element de predicţie pentru abonare şi fidelizare".
Ca să atingă obiectivul dublării veniturilor din digital Times trebuie să aibe o rată de creştere de 12.5% de acum până în 2020. Foarte important este că această creştere este aplicată doar veniturilor din digital nu veniturilor globale în cazul cărora creşterea stagnează în vecinătatea procentului de 0% de ceva vreme.
Cât de ambiţios este acest procent de 12.5%? Destul de ambiţios având în vedere că această strategie implică ca Times să îşi menţină creşterea recentă atât în publicitatea digitală cât şi în abonări digitale pentru următorii 5 ani.
În tabelul de mai jos este prezentat progresul important pe care Times l-a obţinut în ceea ce priveşte volumul de vânzări de la introducerea paywall. Aici se poate vedea o creştere de 20% în volumul anual.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu