Ridzone Computers, compania care operează licenţa postului România TV - controlat de Sebastian Ghiţă, a făcut schimbări în acţionariatul societăţii. Astfel, potrivit documentaţiei depuse la Consiliul Naţional al Audiovizualului şi consultată de paginademedia.ro, compania RTV Satellite, cea pe care sunt angajaţi jurnaliştii postului, iese din acţionariatul televiziunii de ştiri.
În locul societăţii intră Catrinel Gheorghe, cea care are funcţia de manager, potrivit informaţiilor postate pe site-ul postului.
Astfel, societatea are în prezent acţionari pe Catrinel Gheorghe, cu 96%, şi pe Tronaru Radu Mihai, care rămâne cu 4%, în loc de 5% cum era până acum.
O menţiune interesantă în documentaţia depusă la CNA, este că în acţionariatul postului ar putea intra un „grup european de media”, fără a se menţiona însă numele acestuia.
„Se solicită solicită acordul prealabil pentru efectuarea unei noi operaţiuni de modificarea acţionariatului, prin cooptarea unui grup european media până în luna decembrie 2015 cu precizarea că, la momentul definitivării, negocierilor vor fi prezentate Consiliului detalii referitoare la noul acţionariat”, se arată în document.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii