Născut pe 4 decembrie. Săptămalul economic Capital împlineşte, astăzi, 23 de ani de la prima ediţie.
În 1992, revista Capital a apărut pe piaţă, fiind editată, la vremea respectivă, de grupul elveţian Ringier. În anul apariţiei, echipa editorială a Capital era condusă de Valentin Negoiţă (redactor-şef) şi de Doru Lionăchescu (redactor-şef adjunct). Claudiu Şerban, realizatorul emisiunii Capital TV, de la B1 TV, era tehnoredactor la primul număr Capital.
La conducerea Capital s-au succedat, în anii următori, Ionuţ Popescu, Andreea Roşca, Iulian Bortoş, Oana Osman şi Ciprian Mailat (redactor-şef în prezent). Prin redacţia săptămânalului au mai trecut Ioan Mărgărit (redactor-şef adjunct), fondatorul HotNews, Adriana Halpert şi Ştefan Onică (cei care au lansat revista Forbes în România).
Ringier a deţinut săptămânalul economic până în anul 2010, cât titlul i-a fost vândut lui Bobby Păunescu, împreună cu Evenimentul zilei. Aproape doi ani mai târziu, revista Capital şi-a schimbat din nou proprietarul: Dan Andronic a preluat publicaţia.
Ediţia cu numărul 1 a revistei a coincis cu primul sondaj realizat la nivel naţional pentru a afla opiniile românilor faţă de capitalism, economie de piaţă şi de ritmul pe care ar trebui să îl urmeze reformele. Concluziile sondajului comandat atunci de Capital au stat la baza articolului cu care revista a deschis primul număr: "Doi români din trei vor capitalism".
De la Capital au pornit şi multe din anchetele care au dezvăluit marile fraude ale vremii: Banca Columna, afacerea Mondragon, scrisorile nigeriene, cotaţiile umflate de la FMI, Banca Turco-Română.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
mi-am adus aminte ca o alta revista a implinit 13 ani pe 3 decembrie.
uitasem complet!