"Radio Romania, în momentul acesta şi de o bună perioadă de timp, este unul dintre cele mai stabile servicii publice din Europa", a declarat Ovidiu Miculescu, preşedinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, într-o conferinţă de presă care a avut loc astăzi.
Ovidiu Miculescu:
"Din punct de vedere financiar Societatea de Română de Radiodifuziune este intr-un moment fast, a existat un plus de 7,7 milioane de lei (1,7 milioane de euro). SRR nu are datorii, credite, nici măcar întârzieri de facturi la plată. Ne finanţăm singuri investiţiile, din 2012 nu mai primim bani de la bugetul de stat".
Directorul radioului a anunţat că printre planurile pe 2016 se numără şi lansarea unui post pentru minorităţi la Cluj.
"La Targu Mureş există o foarte puternică comunitate maghiara, la fel şi la Cluj. Dacă componenta demografica este de felul acesta, pentru vorbitorii de limba maghiara şi pentru alte minorităţi dedicăm o frecvenţă. La Cluj vrem să lansăm un nou post pentru minorităţi", a declarat Miculescu.
Şeful radioului public a mai vorbit despre situaţia financiară a instituţiei pe care o conduce, despre planurile Radio România şi despre cum vede el o posibilă unificare cu TVR.
“Anii 2014 – 2015 reprezintă cea mai fastă perioadă din ultimii douăzeci de ani ai Societăţii Române de Radiodifuziune. Dacă 2014 credeam că a fost cel mai bun an din istoria radioului, se pare că 2015 ne contrazice. Din punct de vedere financiar Societatea de Română de Radiodifuziune este intr-un moment fast, a existat un plus de 7,7 milioane de lei. SRR nu are datorii, credite, nici măcar întârzieri de facturi la plată. Ne finanţăm singuri investiţiile, din 2012 nu mai primim bani de la bugetul de stat", a declarat Ovidiu Miculescu.
Paginademedia.ro prezintă, în continuare, mai multe fragmente din declaraţiile făcute de Ovidiu Miculescu la conferinţa de presă:
Despre conflictele cu foşti sau actuali angajaţi ai Radio România, care pot avea efecte negative asupra credibilităţii instituţiei:
Ovidiu Miculescu: Cred că Radio România performează, iar acest lucru s-ar putea la un moment dat să genereze invidie. Au apărut o serie de atacuri ale unor foşti sau actuali salariaţi. Suntem deschişi oricăror abordări, în comunicare nimic nu este interzis, ne interesează opiniile tuturor. În schimb, nu pot fi de acord cu faptul ca neîmpliniri personale, pierderea unor privilegii, să se transforme în atacuri la persoana, şi aici nu vorbesc doar de mine ci şi de membri ai conducerii executive, iar treptat vehiculându-se generalităţi, jumătăţi de adevăruri, se produce un transfer de la o luptă personală spre instituţie.
Se atacă unul dintre cele mai importante lucruri şi anume credibilitatea. Radio România este o institutie extrem de credibilă. Resping toate aceste acuze, accept că pot fi acuzat personal, dar nu pot fi de acord cu acest transfer de atac la imagine şi la credibilitate a instituţiei. Se mai încearcă acreditarea unei idei foarte periculoase.
Radio România este un serviciu public strategic, se încearcă acreditarea ideii că într-o anumită situaţie de criză Radio România n-ar putea să-şi îndeplinească misiunea de serviciu public. Suntem pregătiţi pentru orice fel de situaţie.
Faptul că reuşim să performam şi reuşim să convingem ascultătorii prin programele noastre înseamnă confirmarea majoră pe care Radio România o primeşte în fiecare zi. Aceste atacuri sunt lansate de persoane care au sau nu au o reprezentativitate în organizaţie, sunt persoane care au pierdut privilegii sau chiar locul de muncă în urma unor cercetări disciplinare confirmate de justiţie. Nu pot să fiu de acord ca Radio România să fie atacat. Vom apăra această instituţie care nici n-a început şi nici nu se va termina cu noi.
Radio Romania, în momentul acesta şi de o bună perioadă de timp, este unul dintre cele mai stabile servicii publice din Europa. Performăm şi poate unora li se pare nefiresc ca un serviciu public de stat poate performa, poate fi eficient şi nu este apriori destinat falimentului, lipsei de eficienţă, dezastrului. Performăm şi suntem mândri de asta. De la sistemul organizational la calitatea programelor, pe mulţi lucrurile astea poate să-i deranjeze.
Radio România are un proiect, o strategie, un plan, deci ştim încotro mergem, pentru că aşa este normal atunci când abordam profesionist această activitate. Este extrem de nedrept, de neadevărat, extrem de greu de acceptat că instituţia şi nu persoanele să fie atacată lovindu-se în partea de filon a existenţei acestei instituţii.
Încerăm să fim echidistanţi, să nu intrăm în jocuri politice, avem grijă de minorităţi, de cultură, de teatru, de film, de muzică. Banul public trebuie gestionat corect şi inteligent. Această instituţie chiar funcţionează şi să ştiţi ca de multe ori curge sânge ca să funcţioneze.
Despre o posibilă unificare a Radio România cu Televiziunea Română:
Miculescu: Este o chestiune sensibilă pe care e greu de tranşat. Eu am o opinie bazată pe o experienţă şi pe ceea ce văd în jur. Peste 95% din serviciile publice din Europa funcţionează împreuna, aceasta este realitatea. Sigur, cei din televiziune sunt colegii noştri, România are nevoie de un serviciu public de televiziune, nu există niciun dubiu aici. Eu cred că problema televiziunii se va rezolva, cred în schimb că această consultare despre viitorul televiziunii trebuie să fie foarte serioasă.
Cred că este o decizie politică, dar ceea ce pot sa vă spun cu certitudine, abordarea frontală a acestei probleme nu face decat rău televiziunii şi serviciului public media din Romania. Nu ştiu exact care este intenţia celor care au în atribuţii rezolvarea acestei chestiuni. Ea la un moment dat a fost plasată spre o rezolvare onesta şi europeană. Daca nu se întâmplă asta sunt şanse ca televiziunea să piară câte puţin în fiecare zi.
Au existat speculaţii vizavi de persoane, de nume, dar s-a discutat mai puţin de proiecte. În momentul în care m-am asezat pe acest scaun am ştiut că nimic nu este veşnic, în schimb, aceste instituţii trebuie să existe pentru că societatea are nevoie de ele. Cred ca este în mâna politicienilor această problemă, nu întrezăresc vreo soluţie realistă şi eficientă şi relativ rapidă pe subiectul respectiv.
Uitandu-mă în jur văd ce se întâmplă în alte locuri, văd că în ultimii ani astfel de fuziuni au existat, am întrebat de ce, raţiunile au fost atat economice, pe de alta parte mai exista o teamă care poate fi reală, există această dualitate, aceste două situaţii, radioul merge foarte bine, televiziunea în momentul aceasta merge rău, unindu-se nu cumva se strică şi ceea ce este bun.
Trebuie să recunoaştem că televiziunea este regina, în momentul aceasta eu sunt dedicat sută la sută acestei instituţii şi o voi apăra pe ea şi numai pe ea atâta timp cât voi fi aici. Fără un proiect, făra o discuţie aplicata, trebuie aduse argumente. Trebuie consultaţi oameni care se pricep. Mi-e greu, sunt ataşat de radio, m-ar durea să intrăm într-o formulă în care radioul să aiba de pierdut, aşa ceva eu nu aş accepta.
Pot să vă spun clar că situaţia din televiziune aşa dramatică cum e poate fi rezolvată, chiar şi în momentul acesta, dar instrumentele sunt cele de management al unui business public, făcut cu oameni care se pricep. Nu există imposibil, dar cineva trebuie să apuce de undeva această problemă, pentru că se poate. Am un disconfort vorbind de ceea ce se întamplă acolo, dar vă rog sa ma credeti că ştiu care este rezolvarea.
Planurile Radio România, potrivit lui Miculescu:
Miculescu: Avem încă o problema vizavi de prezenţa în online, aceasta parte o vom dezvolta intens. Dezvoltarea în online este în planul nostru pentru anul viitor. Este vorba de modernizarea a ceea ce se cheamă arhiva de aur a Radio România. E o datorie să lăsăm lucruri în urmă. Există direcţia în care să completăm acoperirea posturilor regionale şi naţionale. Niciun post al Radio România nu se aude la Alba Iulia.
Vrem să abordăm transmisia digitală, am fi primii care ar face-o în zona de radio. Modernizarea organizatorică, avem un sistem de evaluare profesională a angajaţilor. Suntem obligaţi să generăm performanţă. Majoritatea salariatilor au inteles acest demers. Avem o probelamă legată de sediu, cu foarte multe holuri, cu foarte mult spaţiu ineficient, căutăm spaţiile deschise. E important şi mediul în care se lucrează, e o clădire destul de şubredă, avem o strategie şi un plan, ştim unde ne ducem şi care sunt priorităţile.
Avem nevoie sa generam mult mai multa creativitate, să aducem oameni de valoare, pentru că instituţia singură nu înseamnă nimic. Sunt peste 2.000 de oameni răspândiţi în întreaga ţară.
Despre dezvoltarea proiectelor online în 2016
Miculescu: În acest moment în lume, in zona serviciilor publice există doar două subiecte, respectiv digital şi online, acestea sunt direcţiile majore, există şi o explicaţie, aceste companii globale, Facebook, Youtube si altele atacă industria de media, nu doar cea publică, o atacă la content. Atacul este foarte puternic, este susţinut de tehnlogiii. Din această perspectivă eu cred că în viitorul foarte apropiat radioul va deveni o componentă pe o platformă comună, ascultatea la radioul pus pe frigider în bucătarie va dispărea. Consumatorii de media avand o ofertă absolut fabuloasa nu va mai sta să îl caute pe unul sau pe altul, dacă mergi în calea lui şi generezi un conţinut interesant va consuma. Din păcate în acest tip de instituţii tehnologia şi adaptarea la acest progres tehnlologic a fost mai greoaie.
Suntem conştienţi că fără o dezvoltare puternică pe zona de online, de social media, nu vom supravieţui, conţinutul trebuie adaptat, completat cu imagine, cu informaţie scrisă, doar audio este deja foarte puţin. Jumătate dintre autoturismele nu mai au radio clasic, vine pe un device pe care vine şi internet şi radio, chiar şi conţinut video, GPS. Radioul clasic este într-un pericol mare. Nu putem să asistăm la posibila prabuşire a unei industrii. Dacă nu vom fi acolo unde potenţialii ascultători sunt nu cred că ei ne vor căuta în mod special.
Vom construi o platforma de online pe care ne-o dorim puternică, uşor de accesat şi extrem de utilă consumatorului de media pe orice cale ar veni el.
Despre acoperirea staţiilor Radio România şi despre lansarea unui post de radio pentru minorităţi la Cluj
Miculescu: În ultimii 25 de ani a pierdut foarte multe frecvenţe, spre 60 de frecvenţe, există o obligaţie de a acoperi teritoriul şi populaţia. Exista anumte zone unde nu suntem prezenti sau suntem prezenti cu un semnal slab. Aceste frecvente vin sa completeze acoperirea. Exista o problemă de acoperire în zona frontierelor, toate acestea înseamnă investiţii. Dintre frecvenţele obţinute de la CNA, trei sunt pentru Antena Satelor, una pentru Radio România Actualităţi şi câteva pentru studiourile regionale pentru acoperirea petelor albe de audienţă.
La Targu Mureş există o foarte puternică comunitate maghiara, la fel şi la Cluj. Dacă componenta demografica este de felul acesta, pentru vorbitorii de limba maghiara şi pentru alte minorităţi dedicăm o frecvenţă. La Cluj vrem să lansăm un nou post pentru minorităţi.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii