Emisiunea Ce spun romanii începe înscrierile pentru o serie de ediţii speciale, în care echipele vor fi formate din câte cinci membri.
Pro TV caută grupuri de prieteni, colegi de serviciu, oameni care se cunosc bine sau care au pasiuni comune pe care să le practice în mod frecvent.
În ediţiile speciale ale game show-ului Ce spun românii fiecare echipă va fi alcătuită din câte cinci concurenţi, care vor lupta în cele şase runde ale fiecărei emisiuni pentru premii în bani, dar şi în runda fulger pentru premiul ediţiei.
Concurenţii vor încerca să ghicească cele mai populare răspunsuri ale unor întrebări adresate anterior unui eşantion format din 100 de persoane şi vor pleca acasă cu bani, fie că vorbim despre echipa câştigătoare sau de cea care va pierde, potrivit reprezentanţilor Pro TV.
Cabral, prezentatorul emisiunii, despre noile ediţii:
„Ne-am gândit să ne jucăm puţin, aşa că ieşim pentru o perioadă din regulamentul emisiunii şi jucăm cu echipe de câte cinci prieteni, nu neapărat rude. Jocul rămâne acelaşi, vor fi premii în continuare, dar ne-am hotărât să facem ceva pentru cei care ne-au scris şi ne-au spus că vor foarte mult să joace, dar că familia este atât de ruşinoasă încât nu ar putea veni la emisiune decât cu prietenii”, a spus Cabral.
Cei interesaţi să participe la emisiune se pot înscrie cu toate datele lor la adresa [email protected].
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Comentarii
Deja au fost la filmari vedete: Ruby, What's Up, Matteo, Shift si o persoana normala>>>> http://www.instagram.com/p/BCP2zveG3A6