La Şapte Seri, Ovidiu Mureşanu se va ocupa de vânzările din print, online şi aplicaţie, precum şi de dezvoltarea unei linii de evenimente care să completeze, şi cu BTL.
Adras Kovacs, patronul şi fondatorul Şapte Seri: „În ultimul an, Şapte Seri a migrat spre un conţinut editorial premium, care înseamnă inclusiv proiecte de branded content şi parteneriate cu branduri comerciale puternice. Pariul pe care l-am făcut în ianuarie 2015, atunci când am relansat revista în format mare, s-a dovedit câştigător şi am ajuns în punctul în care trebuie să ne întărim echipa de vânzări şi să ne extindem operaţiunile din zona de proiecte speciale, de branded content şi native advertising. Vrem să oferim publicului o revistă interesantă şi vrem să lucrăm cu advertiserii pentru a dezvolta proiecte inovative.”
Ovidiu Mureşanu a lucrat înainte de Reader's Digest la Viva, unde a coordonat vânzările pentru print şi s-a ocupat de organizarea petrecerilor acestei publicaţii.
Mureşanu, despre venirea la Şapte Seri: „Şapte Seri este prima revistă românească pe care am răsfoit-o în momentul în care m-am mutat în Bucureşti, acum 12 ani. Îmi petreceam mult timp pe terasa de la Green Hours şi pe Teatrul Naţional, "La Motoare", iar "Şapte Seri" mi-a ţinut de multe ori de urât şi mi-a spus întotdeauna ce evenimente, concerte sau filme să nu ratez, aşa că am ajuns să o îndrăgesc şi să nu-mi pot imagina o ieşire în oraş fără ea. Pe vremea aceea nu aveam habar că voi ajunge să lucrez la reviste, că le voi iubi şi vor deveni o parte atât de importantă din viaţa mea. Însă acum îmi dau seama că era cumva predestinat să ajung în echipa Şapte Seri.”
Şapte Seri este o publicaţie gratuită de cultură, timp liber şi lifestyle urban, fondată la Bucureşti, în 1998, ca săptămânal pe hârtie. În ianuarie 2015, ediţia tipărită s-a relansat în format mare, A4, pe hârtie reciclată de calitate şi cu un conţinut adresat publicului urban, tânăr, cu venituri medii şi peste medie. În Bucureşti se distribuie 40.000 de exemplare lunar, în marile companii, mall-uri, instituţii culturale, hoteluri etc. În teritoriu revista este bilunară, are 8 ediţii locale, cu un total de 94.000 exemplare lunar.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii