„Deşi a fost apărat de AZIR-AEJ, atât el cât şi soţia sa, în numele libertăţii presei, Negrea nu s-a dovedit demn de încrederea organizaţiei ci, dimpotrivă, s-a folosit de relaţiile organizaţionale bazate pe respect şi încredere pentru a-şi spori veniturile”, mai arată comunicatul.
Conform Revistei 22, la Congresul Asociaţiei Europene a Jurnaliştilor (AEJ), din toamna lui 2015, organizat de AZIR, Stelian Negrea şi-ar fi însuşit „în mod fraudulos” o parte din banii de sponsorizare a evenimentului.
El “a recurs la manipulări josnice înşelând buna-credinţă a preşedintei asociaţiei şi a colegilor, pentru a dirija sume către firma proprie, Gershwin s.r.l., aflându-se astfel într-o evidentă situaţie de incompatibilitate. De asemenea, a refuzat să restituie ştampila şi să prezinte documente justificative pentru banii cheltuiţi din contul asociaţiei”, mai transmite Asociaţia, precizând că l-a dat în judecată.
Stelian Negrea: Le-am adus sponsorizări, iar acum se încurcă în minciuni
Stelian Negrea a venit la rândul lui cu reacţie după poziţia AZIR. "Anul trecut, m-au rugat să mă ocup de organizarea congresului. Am adus sponsorizări, m-am ocupat de eveniment, am venit cu invitaţi, iar acum nu mai vor să recunoască acel contract. L-au reziliat unilateral", a declarat Stelian Negrea pentru Paginademedia.ro.
„Dupa ce le-am adus sponsorizari de 24.800 Euro si dupa ce s-a incheiat cu succes congresul AEJ de la Sibiu din noiembrie 2015 conducerea AZIR pur si simplu nu mai recunoaste contractul de reprezentare si comision pe care au decis sa-l rezilieze unilateral. Nu mai recunosc nici alte contracte pe care le-au semnat prin presedinta AZIR care acum se incurca in minciuni”, a scris Negrea şi pe Facebook.
Poziţia integrală a lui Stelian Negrea, în continuare:
„Asa se intampla cand sefimea de la AZIR s-a vazut cu sacii in caruta. Cand se rugau de mine cu cerul si pamantul in august 2015 ca nu aveau nici un euro pentru congresul AEJ de la Sibiu din noiembrie 2015 nu mai invocau nici un fel de matrapazlacuri ci semnau contracte de reprezentare si comision prin care erau de acord sa imi dea 10% din incasari numai sa le aduc bani pentru organizarea congresului AEJ de la Sibiu.
Dupa ce le-am adus sponsorizari de 24.800 Euro si dupa ce s-a incheiat cu succes congresul AEJ de la Sibiu din noiembrie 2015 conducerea AZIR pur si simplu nu mai recunoaste contractul de reprezentare si comision pe care au decis sa-l rezilieze unilateral. Nu mai recunosc nici alte contracte pe care le-au semnat prin presedinta AZIR care acum se incurca in minciuni.
Le poftesc pe distinsele doamne sa se adreseze Justitiei cum o voi face si eu pentru a-mi recupera sumele restante pe care le au restante fata de mine. Tin sa le reamintesc celor de la AZIR ca AEJ mi-a luat apararea in diferendele cu Antenele lui Voiculescu, ei neavand nici un merit. O sa fac publice atat contractul de reprezentare si comision semnat de presedinta AZIR cat si alte dovezi care sa arate ipocrizia si duplicitatea unor doamne ajunse la varsta senectutii.”
Ar fi fost conflict de interese daca Negrea ar fi semnat el insusi contractul cu firma Gershwin, ca reprezentant al AZIR.
Dar AZIR si-a desemnat propriul reprezentant iar Negrea a semnat in numele firmei Gershwin.
AZIR nici macar nu are cum sa vb despre conflict de interese din moment ce conducerea a fost de acord cu acest contract.
AZIR il acuza pe Negrea ca si-ar fi insusit niste bani fara sa prezinte facturile, asa cum se stipuleaza in contract.
Ramane de vazut ce decid procurorii si judecatorii in urma studierii probelor concrete nu a barfelor de pe internet.
In alta ordine de idei, aici nu este vb de functionari publici ca sa existe conflict de interese ca in cazul celor angajati la stat care-si atribuie contracte si bani din buget, propriilor firme